Mihaela Rădulescu a făcut publică filmarea ultimului zbor al partenerului său, Felix Baumgartner, în vârstă de 56 de ani, pe care l-a realizat cu câteva minute înainte de tragedia de joi,
Practicant de sporturi extreme, Felix Baumgartner și-a pierdut viața într-un accident cu parapanta, deasupra orașului italian Porto Sant’Elpidio. El s-a prăbușit, cu aparatul de zbor, în piscina unui complex hotelier. În ciuda intervenției medicilor, solicitați de urgență, sportivul austriac nu a mai putut fi salvat. El a intrat în stop cardiorespirator și a murit înainte de a fi transportat la spital.
La câteva zile după tragedie, Mihaela Rădulescu, care i-a fost parteneră în ultimii 12 ani, a publicat ultima înregistrare video cu Felix Baumgartner, realizat înainte ca acesta să decoleze cu parapanta. Video-ul, postat pe platforma X (Twitter) este însoțit de un mesaj.
„Îl filmam decolând fără să știu că acesta va fi ultimul zbor din viața lui extraordinară. Timp de peste 12 ani am fost acolo la fiecare decolare și aterizare, de la parașutism, parapantă, zboruri cu elicopterul, paramotor până la spectacole de acrobație. Și când nu puteam fi acolo pentru unele zboruri cu elicopterul, aveam codul WLC – «apelul de aterizare al soției». Nu am ratat niciunul. Cu excepția… acesteia.
Felix Baumgartner se întoarce acum acasă, acolo, sus, unde a fost cel mai fericit vreodată. Vă mulțumesc tuturor pentru sprijin și pentru că ați păstrat moștenirea sa unică sus! Acest om a fost cu adevărat special, în atâtea feluri, și mă voi asigura că voi continua să spun povestea lui. Dar acum… trebuie să mă confrunt cu șocul, durerea, răsăriturile de soare în care pot face o singură cafea, nu două…”, a scris Mihaela Rădulescu pe X.
I was filming him taking off not knowing that this will be his last flight of his extraordinary life.
For over 12y I was there for every take off and landing, from skydiving, paragliding, helicopter flights, paramotor to aerobatic shows. And when I couldn’t be there for some… pic.twitter.com/9imwjV9Xbn
— miha schwartzenberg (@mihaschw) July 19, 2025
Felix Baumgartner a murit joi, la vârsta de 56 de ani, într-un accident de parapantă. Acesta era cunoscut pentru pasiunea pentru sporturi extreme, fiind deținător al recordului mondial după saltul din stratosferă, din anul 2012. Sportivul, cu nici 24 de ore înainte să moară, a postat un videoclip emoționant cu iubita lui.
El a surprins-o pe Mihaela zâmbitoare, într-un filmuleț, pe care l-a postat la story, pe Instagram. A fost ultima înregistrare video pe care a mai realizat-o împreună cu partenera lui de viață.