Vlad Gherman vine cu o nouă veste legată de relația cu Oana Moșneagu. Primele declarații despre nuntă: „Ne-am gândit la…”

Vlad Gherman vine cu o nouă veste legată de relația cu Oana Moșneagu. Primele declarații despre nuntă: „Ne-am gândit la...”
Sursa Foto: Instagram/ @oana_mosneagu

După mai bine de doi ani de relație cu Oana Moșneagu, Vlad Gherman și-a luat inima în dinți, iar în luna august actorul s-a pus în genunchi și i-a adresat iubitei sale cea mai importantă întrebare, la care ea a răspuns afirmativ.

Momentul a fost unul cu un puternic impact emoțional, mai ales că totul s-a întâmplat în fața zecilor de persoane care au asistat la piesa de teatru pe care o jucau.

Oana Moșneagu și Vlad Gherman, noi dezvăluiri despre nunta lor

Povestea de dragoste dintre cei doi s-a înfiripat în anul 2019, în momentul în care actrița a participat la castingul pentru serialul „Fructul Oprit”. Legătura lor profesională s-a transformat, în timp, într-o prietenie, pentru ca apoi să evolueze într-o relație.

Se pare că după cererea în căsătorie pregătirile de nuntă sunt în toi. Cei doi îndrăgostiți își doresc să își unească destinele și în mod oficial.

Actorii și-au făcut o idee despre cum va arăta evenimentul, iar Oana s-a gândit și la rochia de mireasă. De curând, aceștia au fost invitați în cadrul unei emisiuni, acolo unde au vorbit despre planurile lor de viitor.

„Ne-am gândit la un moment dat să facem la Palatul Mogoșoaia. Sunt multiple variante, dar o să stabilim ceva”, a spus Vlad Gherman în emisiunea Xtra Night Show, de la Antena Stars, notează fanatik.ro.

Oana Moșneagu și Vlad Gherman  nu au stabilit încă detaliile ceremoniei

„Ne-am gândit la numărul de invitați, vrem să fie o nuntă micuță, 100 și puțin de invitați, prieteni, familie, nu foarte elegant. Habar nu avem locația unde o să facem nunta.

Nu am o rochie preferată, mă uit constant pe internet, până nu mă duc să probez să văd ce mă avantajează, asta e. Vreau o rochie să pot să dansez fără să mă țină mâneca sau trena”, a mai declarat Oana Moșneagu.