A murit un deputat român. „Integritatea și devotamentul său vor rămâne un exemplu pentru generațiile viitoare”

A murit un deputat român. „Integritatea și devotamentul său vor rămâne un exemplu pentru generațiile viitoare”
Iusein Ibram. Sursa foto: Muftiatul Cultului Musulman din România / Facebook

Iusein Ibram, deputatul din partea Uniunii Democrate Turce din România, a murit la vârsta de 71 de ani. Anunțul a fost făcut de către Muftiatul Cultului Musulman din România. Iusein Ibram era licențiat în științe juridice și se afla la al șaselea mandat de deputat.

Muftiatul Cultului Musulman: A murit Iusein Ibram

„Cu profundă tristețe, anunțăm trecerea la cele veșnice a domnului Iusein Ibram, deputat din partea Uniunii Democrate Turce din România și o personalitate marcantă a comunității turce din țara noastră.

Domnul Iusein Ibram s-a remarcat prin dedicarea sa neobosită față de promovarea valorilor culturale, educaționale și sociale ale comunității turce și nu numai, cât și prin contribuția sa remarcabilă la întărirea legăturilor de solidaritate și unitate. Integritatea și devotamentul său vor rămâne un exemplu pentru generațiile viitoare.

Adresăm sincere condoleanțe familiei îndurerate, colegilor și tuturor celor care l-au cunoscut și apreciat. Împărtășim durerea acestui moment și ne rugăm ca sufletul său să-și găsească pacea veșnică”, a transmis Muftiatul Cultului Musulman din România, pe Facebook.

Iusein Ibram și votul care a făcut diferența

La această veste a reacționat deputatul Silviu Vexler, președintele Federației Comunităților Evreiești din România (FCER).

„Contribuția domniei sale publică și pentru țara noastră este, din păcate, mult prea puțin cunoscută, dar este o pierdere mult mai grea decât putem înțelege astăzi pentru toți și pentru fiecare dintre noi. Dumnezeu să-l odihnească și să-i păstreze memoria alături de noi!

Și pentru că astăzi este această zi deosebită, aș vrea să vă împărtășesc că, atunci când am inițiat legea privind combaterea antisemitismului, ea a trecut la un vot. Acel vot a venit din partea domnului deputat Ibram Iusein, care a venit din concediu special pentru a o vota, asumându-și și criticile pe care le-a primit din partea unora dintre cei pe care îi reprezenta. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a transmis Silviu Vexler, potrivit Agerpres.