Alexandru Muraru: Radarele fixe trebuie legalizate! În toate țările din lume, instalarea lor a condus la scăderea numărului de accidente și creșterea siguranței în trafic

Alexandru Muraru: Radarele fixe trebuie legalizate! În toate țările din lume, instalarea lor a condus la scăderea numărului de accidente și creșterea siguranței în trafic
Foto: Facebook @ Alexandru Muraru

Deputatul Alexandru Muraru, liderul PNL Iași, a pledat pentru legalizarea radarelor fixe și a anunțat că alături de ministrul de Interne, Lucian Bode, vor fi identificate soluțiile pentru a schimba legislația ca să existe un cadrul legal în acest sens.

„Radarele fixe trebuie legalizate!”, spune Alexandru Muraru (PNL)

„Tragicul accident în care au murit 4 angajaţi ai societăţii Citadin din subordinea Primăriei Municipiului Iași în timp ce efectuau lucrări în timpul nopții de o șoferiță care se deplasa cu viteză prin oraș confirmă, încă o dată, că viteza mare cu care șoferii circula în orașele României este o realitate pe care trebuie să o combatem cu măsuri legislative ferme”, a scris liberalul, luni, pe Facebook.

În opinia sa, este necesară „întărirea legislației în sensul introducerii de măsuri de calmare a traficului, de creștere a sentimentului de siguranță în trafic”, iar „o soluție este legalizarea radarelor fixe”.

„În anul 2016 s-a stopat utilizarea ultimului radar fix de pe drumurile din România, proces care începuse încă din 2009. Prima tentativă de monitorizare video a circulației rutiere în țara noastră a eșuat din mai multe motive, cel mai important fiind lipsa unui cadru legal de funcționare, motiv pentru care mult amenzi au fost anulate de către instanțe”, a adăugat Alexandru Muraru.

„De asemenea, Autoritatea Naţională pentru Reglementarea si Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) a anulat în justiţie unele contracte privind amplasarea radarelor fixe care nu au respectat procedurile de atribuire a contractelor de achiziţie publică”, a mai spus el.

Alexandru Muraru a atras atenția că accidentul din Iași a avut loc în zona Păcurari, acolo unde „mai ales pe timpul nopții se circulă cu viteză foarte mare”.

„Consider că sistemele video de monitorizare ar trebui să fie instalate cu prioritate în așa-numitele «puncte negre», cum este Șos. Păcurari din Municipiul Iași sau Șoseaua Nicolina, adică zonele de drum în care au loc multe accidente rutiere”, a adăugat președintele PNL Iași.

Deputatul a vorbit și despre efectul măsurii în alte state care au introdus-o.

„În toate țările din lume, instalarea radarelor fixe a condus la scăderea numărului de accidente și creșterea siguranței în trafic. Împreună cu Ministrul de Interne, Lucian Bode vom identifica soluțiile pentru a schimba legislația astfel încât să existe cadru legal pentru instalarea radarelor fixe în orașe”, a conchis deputatul Alexandru Muraru.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe afișe
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)
21:55 - Din ce este făcută celebra ciocolată Dubai, care s-a viralizat pe TikTok. 200 de grame din acest desert costă 50 de lei
21:33 - Alina Achim („România Renaște”): PNL dă o lege pentru un singur om – Iohannis. Românii sunt sătui să vadă această încercare aproape disperată a președintelui de a-și asigura o funcție după ce-și termină mandatul (VIDEO)
21:26 - Stelian Bujduveanu (PNL), despre legea prin care Klaus Iohannis ar putea fi ales senator: Această practică nu este doar în România. Experiența oamenilor care au servit țara trebuie să fie pusă în favoarea cetățenilor și pentru cetățeni (VIDEO)