Aproape 680 de persoane pe numele cărora au fost emise mandate de urmărire europene sau mandate de executare a pedepsei au fost extrădate, informează Poliția Română, potrivit Mediafax.
În primul semestru al anului, polițiștii au făcut schimb de informaţii despre 9.950 de români, în cazul comiterii unor infracţiuni, urmate de arestarea a 595 de persoane urmărite prin Interpol de autoritățile române. Alte 62 de persoane au fost localizate în străinătate urmând a fi extrădate, arată Poliţia Română într-un comunicat.
Prin intermediul informațiilor transmise prin Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională au fost preluate din străinătate 667 de persoane: 463 de persoane preluate din state UE, 20 prin procedura extrădării în favoarea României și 184 de persoane au fost transferate în vederea continuării executării pedepselor privative de libertate la care au fost condamnaţi.
Tot în primul semestru, prin intermediul schimbului de informaţii prin canalele de cooperare poliţienească 270 de persoane au fost prădate în România.