”Avem de-a face, oare, cu o Justiție selectivă?” Tăriceanu: Mă întreb de ce Udrea a avut imunitate și acum, când Băsescu nu mai e președinte, lucrurile ies la suprafață

”Avem de-a face, oare, cu o Justiție selectivă?” Tăriceanu: Mă întreb de ce Udrea a avut imunitate și acum, când Băsescu nu mai e președinte, lucrurile ies la suprafață
Foto: nasul.tv

Călin Popescu Tăriceanu se întreabă dacă nu cumva Justiția este selectivă căci, observă el, Elena Udrea a fost protejată cât timp Traian Băsescu a fost președinte, iar acum lucrurile încep să iasă la suprafață. El a mai declarat că, deși Udrea îi este adversar politic, nu crede că ar fi trebuit să se aprobe și arestarea sa preventivă deoarece această măsură se ia numai în cazuri justificate.

„Subliniez că nu știu cum au votat deputații ALDE (…), dar chiar dacă au votat împotriva arestării nu am ce să le reproșez pentru că atât eu, cât și colegii mei din ALDE, ne-am poziționat, în mod consecvent, împotriva arestărilor abuzive, cu excepția cazurilor de flagrant sau de violență, în care arestarea preventivă se justifică. În restul cazurilor, noi nu considerăm că trebui această practică utilizată — a arestărilor preventive — , mai ales în situația în care vorbim despre acte de corupție petrecute în urmă cu peste opt ani”, a susținut copreședintele ALDE, potrivit Agerpres.

Acesta a insistat că deputații au dreptul ”suveran” de a decide în privința acestor cereri.

„Vreau să mai spun că, în pofida faptului că dna. Udrea ne este adversar politic și eu nu am o părere bună despre ea, din contră, acest lucru nu ar fi justificat o atitudine de încuviințare pe baza acestor considerente a densității politice sau a impresiei sau părerii unora sau altora proastă. Cred că este normal ca fiecare dintre parlamentari să judece, să analizeze. Este dreptul lor suveran pentru că așa prevede Constituția ca, în astfel de chestiuni, ei să decidă”, a mai spus Tăriceanu.

„Eu nu cred că acuzațiile care i se aduc dnei. Udrea, faptele despre care ea este acuzată, nu erau cunoscute atunci când domnia sa era consilieră și apropiată a președintelui (Traian Băsescu — n.r.). Stau și mă întreb de ce s-a bucurat de imunitate atâta vreme cât era în preajma președintelui și acum, când Băsescu nu mai este președinte, lucrurile astea ies la suprafață. Avem de-a face, oare, cu o Justiție selectivă? Asta este întrebarea retorică pe care mi-o pun”, a mai adăugat acesta.