Avionul care a dispărut şi a reapărut 53 de ani mai târziu. Oamenii de ştiinţă sunt uluiţi

Avionul care a dispărut şi a reapărut 53 de ani mai târziu. Oamenii de ştiinţă sunt uluiţi

Un caz foarte ciudat, dar adevărat, i-a lăsat cu gura căscată pe oamenii de ştiinţă.

În data de 2 august 1947, zborul CS59, ce aparţinea companiei aeriene britanice South American Airways, a dispărut, pur şi simplu de pe radar. Aparatul de zbor ce venea de la Buenos Aires, cu 11 oameni la bord, se pregătea să aterizeze pe aeroportul Los Cerrillos din oraşul Santiago, Chile. Piloţii au anunţat turnul de control că intenţionează să aducă avionul la sol, pe pistă, dar aces lucru nu s-a mai întâmplat.

Mesaj trimis de extratereştrii?

Aeronava dispăruse, iar o echipă de salvatori a plecat imediat în căutatea supravieţuitorilor, pentru că se presupunea, desigur, că avionul s-a prăbuşit. Dar nu s-a găsit nici urmă a aparatului de zbor. Absolut nimic. Nici bucăţi din avion, nici cadavre umane. Căutările au fost întinse pe o arie largă în Chile, pe durata multor luni, însă fără un rezultat palpabil.

Ceea ce i-a intrigat şi mai mult pe anchetatori a fost ultimul mesaj tranmis de echipaj, în codul Morse: ETA (n.r. – ora estimată de sosire) Santiago 17h45 STENDEC. Ultimul cuvânt n-a fost niciodată înţeles şi explicat. Conspiraţioniştii au susţinut că mesajul ar fi fost transmis de extratereştrii.

Fragmente din avion au apărut în 2010

Apoi, ceva surprinzător s-a întâmplat 53 de ani mai târziu. în anul 2010, rămăşiţele şi fragmentele unui avion au fost găsite în apropierea muntelui Tupungato din Argentina. Aceste elemente au fost studiate de oamenii de ştiinţă, care au susţinut, ulterior, că fac parte din epava zborului CS59. De ce a fost găsită atât de târziu? Au venit şi explicaţiile: la momentului impactului cu muntele, accidentul a provocat o avalanşă, astfel că descoperirea imediată a epavei devenise imposibilă, fragmentele de avion fiind acoperite de zăpadă.

Totodată, se pare că, la momentul accidentului, pilotul ridicase prea mult avionul, pentru a evita o furtună violentă. Apoi, a coborât aparatul de zbor prea brusc, n-a mai putut stăpâni aeronava, după care s-a ciocnit de munte. Două mari întrebări vor rămâne peste timp: 1. De ce avionul a fost găsit atât de greu, abia după 53 de ani, şi, 2. Ce înseamnă mesajul „STENDEC„, trmis de echipaj?

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`