Vasile Bănescu, fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, acum membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), a condamnat manifestările agresive, violente de la protestul AUR de duminică. Fără a da nume, Bănescu a invocat și agresivitatea de care au dat dovadă chiar aleșii AUR, în interiorul Parlamentului României.
Totodată, Bănescu a lansat un apel la luciditate, decență, bun simț și apărarea adevărului, punctând că membrii CNA se vor implica în continuare în apărarea normalității sociale și democratice.
„Protestatarul
creat după chipul desfigurat de ură și după strâmba asemănare a celor ce, în ultimii ani, au urlat, înjurat, agresat și sfidat orice regulă scrisă sau nescrisă, total nestingheriți, chiar în interiorul Parlamentului,
are deja pretenția obraznică să „reprezinte” poporul. Adică pe noi toți cei nemulțumiți de sfidare, cinism și multiplă trădare.
Ca și cum poporul e însuși protestatarul „inocent”, dar violent, care agresează fizic un jurnalist și urinează răzbunător pe mașina unei televiziuni.
Dar dacă sub cupola instituției simbol a democrației parlamentare s-a putut absolut orice, cum să nu se poată în stradă?
Doar e democrație și libertate, plus… nicio responsabilitate!
Nimeni dintre cei ce au creat și încurajat complice acest golem de violență publică nu merită apărat”, a transmis Vasile Bănescu, pe Facebook.
Bănescu a vorbit apoi despre atitudinea corectă în aceste vremuri tulburi pe care le trăim, dar și despre rolul CNA, instituție din care și el mai nou face parte, în acest climat.
„Datoria fiecăruia dintre cei ce și-au păstrat luciditatea este doar apărarea adevărului, a legii aplicate ferm, a bunului-simț, a libertății (presei), a jurnaliștilor care își fac datoria în spațiul public devenit nesigur, a demnității și integrității persoanei umane.
Instituțiile responsabile de păstrarea gradului cât mai ridicat de decență și ordine (morală) vitale pentru societate, între care, desigur, și cultele religioase, ar trebui să se simtă deplin solidare cu modestul ideal al apărării normalității sociale și democratice din care extremismul violenței este mereu exclus, nu inclus.
Instituția Consiliului Național al Audiovizualului este deplin solidară cu acest ideal al firescului și se va implica mai departe în apărarea lui”, a mai scris Vasile Bănescu.