Bogdan Aurescu a participat marți, 30 noiembrie 2021, la reuniunea miniștrilor de externe din statele membre ale NATO, care se desfășoară la Riga, în Letonia, după cum informează Ministerul Afacerilor Externe. Programul primei zile a reuniunii a inclus două sesiuni de lucru, ambele în format aliat.
Șeful diplomației române a evidențiat implicațiile acestor evoluții asupra stabilității întregii regiuni euroatlantice. Ministrul Bogdan Aurescu a subliniat, în contextul deteriorării situației de securitate din regiune, necesitatea continuării eforturilor susținute pentru consolidarea posturii aliate de descurajare și apărare pe întreg Flancul Estic, de la Nord la Sud, într-o manieră coerentă, echilibrată și unitară, inclusiv la Marea Neagră.
În context, a susținut intensificarea sprijinului și asistenței pentru partenerii estici ai Alianței și a pledat pentru continuarea politicii „ușilor deschise” a NATO.
O altă temă abordată în cursul discuțiilor a fost aceea a controlului armamentelor, dezarmării și neproliferării. Ministrul Bogdan Aurescu a subliniat importanța îndeplinirii angajamentelor asumate și a obligațiilor aferente regimului actual de control al armamentelor, cu respectarea normelor de drept internațional ca elemente fundamentale pentru asigurarea predictibilității, stabilității, transparenței militare și reducerii riscurilor.
De asemenea, a menționat că, din perspectiva României, controlul armamentelor trebuie să fie complementar posturii de descurajare și apărare, în același timp o postură puternică și credibilă fiind o premisă pentru un proces eficient de control al armamentelor.
În cadrul celei de-a doua sesiuni de lucru a avut loc un schimb de opinii cu privire la noul Concept Strategic al NATO, în pregătirea Summitului de la Madrid, din vara anului 2022, când liderii aliați își propun adoptarea acestui document de orientare strategică a NATO pentru următorul deceniu.
Ministrul Bogdan Aurescu a reiterat importanța deosebită a acestui proces în consolidarea rolului și profilului Alianței în următorii zece ani din perspectiva dimensiunii politice a Alianței, asigurării unei posturi militare solide și avansării relațiilor de parteneriat ale NATO. A arătat că în Noul Concept trebuie să se regăsească valorile și interesele comune, forța relației transatlantice și relevanța esențială a angajamentului prevăzut de art. V al Tratatului de la Washington.
Șeful diplomației române a subliniat, în acest sens, că scopul primordial al viitorului Concept este să asigure că NATO rămâne puternică, eficientă și unită, pentru a putea livra securitate și stabilitate statelor membre și cetățenilor acestora, subliniind prioritatea care trebuie acordată apărării colective ca sarcină primară a Alianței. Astfel, a reliefat că NATO trebuie să rămână profund dedicată misiunii sale principale de apărare colectivă a membrilor săi, aspect care trebuie abordat adecvat în viitorul Concept Strategic.
Ministrul Aurescu a evidențiat importanța procesului de întărire a coeziunii NATO, pentru asigurarea unui profil consolidat al Alianței ca for de gestionare eficientă a amenințărilor la adresa spațiului euroatlantic, inclusiv în ceea ce privește instrumentele hibride, care devin tot mai prezente și mai sofisticate. De asemenea, a subliniat necesitatea reformării capacității de răspuns la crize, care nu se poate reduce doar la un simplu management / gestionare a acestora, așa cum era prevăzut în conceptul strategic din 2010.