Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a declarat, vineri seară, că e posibil ca, săptămâna viitoare, Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului să se reunească pentru solicitarea privind suspendarea președintelui Klaus Iohannis. Bolojan a explicat și de ce demersul e „un nonsens”.
Ilie Bolojan a explicat întâi că precedentele două cereri nu au fost luate în calcul pentru că fie nu au fost depuse în același timp la ambele Camere, cum trebuia, fie n-aveau numărul minim de semnături necesare.
„Acum această cerere are toate semnăturile și cred că săptămâna viitoare va fi organizat, conform procedurii, un Birou comun al celor două Camere, care, constatând că sunt respectate condițiile de convocare a plenului reunit, această cerere va ajunge pe ordinea de zi”, a declarat președintele Senatului, la Antena 3, potrivit Agerpres.
Ilie Bolojan a explicat apoi că, în varianta în care această cerere ar trece de Parlament, referendumul de suspendare s-ar organiza exact în perioada campaniei pentru prezidențiale și dacă acesta ar trece alegerile ar trebui organizate după datele stabilite deja. Prin urmare, a continuat Bolojan, „este un nonsens instituțional și aici nu se pune problema să aperi un om, pe domnul Iohannis”.
În viziunea sa, demersul e un „joc politic” al unor partide, care vor astfel să câștige capital electoral: „Partidele care fac această chestiune, ce doresc de fapt? Știind că președintele este la final de mandat, deci are o imagine publică după 10 ani, toți președinții României, când au terminat mandatele, n-au mai fost în vârf de formă, ci cu o cotă de încredere scăzută. Aceasta este realitatea. Și atunci e foarte ușor să te urci pe un val din ăsta de tip popular, să critici, caută să-și mobilizeze electoratele și să se pregătească pentru a ține, să spunem, electoratul în priză pentru alegerile prezidențiale din 4 și 18 mai. Este practic un joc politic”.
POT a anunțat, miercuri, că a redepus cererea și semnăturile pentru suspendarea lui Iohannis. Cererea ar fi semnată acum de 178 de parlamentari de la POT, AUR, S.O.S. România și USR.