Ilie Bolojan, președintele interimar al României, a primit sâmbătă, la Cotroceni, mai mulți membri ai Confederației Patronale Concordia și ai Fundației Romanian Business Leaders. Aceștia au vorbit despre nevoile mediului de afaceri din România, despre reforme, investiții, dar și despre alegerile prezidențiale din mai.
„Reprezentanții mediului de afaceri i-au transmis Președintelui susținerea lor pentru menținerea României pe un parcurs proeuropean și euroatlantic.
În ceea ce privește dinamica politică internă, aceștia au reiterat necesitatea adoptării unor măsuri care să genereze stabilitate și predictibilitate și care să conducă la îmbunătățirea capacității de implementare a reformelor și a investițiilor, la nivelul instituțiilor statului român”, a transmis Administrația Prezidențială, într-un comunicat.
De asemenea, aceștia au vorbit despre importanța investițiilor și absorbției de fonduri europene.
„În cadrul întâlnirii, au fost abordate și îngrijorările mediului privat în ceea ce privește efectele măsurilor fiscal-bugetare adoptate recent și sustenabilitatea finanțelor publice, dar și aspecte privind schimbările necesare pentru dezvoltarea mediului de afaceri autohton”, se mai arată în comunicat.
Ilie Bolojan le-a promis antreprenorilor transparență, un dialog constructiv și alegeri prezidențiale „corecte și transparente”.
„Președintele interimar Ilie Bolojan a exprimat deschiderea sa pentru dialogul constructiv dintre mediul privat și decidenții politici pe teme ce privesc mediul de afaceri și politicile publice cu impact asupra economiei. Totodată,
Președintele a dat asigurări că va întreprinde toate demersurile necesare, în limita atribuțiilor sale, pentru organizarea unor alegeri libere, corecte și transparente și pentru recâștigarea încrederii în instituțiile statului.
Președintele interimar al României și reprezentanții mediului antreprenorial au convenit să mențină un dialog constant și să organizeze consultări periodice pe teme de interes economic și instituțional”, a mai transmis Administrația Prezidențială.