Bolojan (PNL): Noi nu susținem impozitarea progresivă, dar susținem ca toți cei care fac profit să plătească impozitele corect (VIDEO)

Bolojan (PNL): Noi nu susținem impozitarea progresivă, dar susținem ca toți cei care fac profit să plătească impozitele corect (VIDEO)
Ilie Bolojan, liderul interimar al PNL. Sursa foto: Captură video - Partidul Naţional Liberal / Facebook

Ilie Bolojan, președintele interimar al PNL, a declarat, vineri, că liberalii nu sunt de acord cu introducerea impozitării progresive, dar vor ca „toți cei care fac profit să plătească impozitele corect”.

Bolojan, despre impozitarea progresivă și noile măsuri fiscale

„Noi am susținut mereu o impozitare echitabilă și susținem în continuare acest lucru, deci asta înseamnă că nu susținem impozitarea progresivă, dar susținem ca toți cei care fac profit să plătească impozitele corect!”, a declarat Ilie Bolojan, într-o conferință de presă.

Acesta a mai afirmat că pachetul de măsuri fiscale ce va trebui adoptat de viitorul guvern pentru reducerea deficitului bugetar trebuie să fie „credibil” și „nu doar să rezolve niște probleme de pe o lună pe alta, ci să rezolve probleme structurale”.

Bolojan a mai spus că informațiile despre tot felul de creșteri de taxe ce se vehiculează în spațiul public sunt doar „pseudo-știri” și „o combinație adevăruri și falsuri”.

Bolojan: Majoritatea măsurilor vor fi nepopulare

„În primul rând, trebuie să le spunem oamenilor adevărul. Nu cred că ne mai putem permite să le spunem lucruri pe care nu le putem face sau care știm că nu pot fi realizate. Vor trebui luate măsuri de corecție, care majoritatea sunt nepopulare, dar care, din păcate, sunt necesare.

Cred că apoi este nevoie să recâștigăm încrederea între partide, între partide și cetățeni, să luptăm zi de zi pentru ca cetățenii țării noastre să își recâștige încrederea în instituții, pentru că adversarii noștri nu sunt partidele cu care negociem sau partidele din Parlament, ci cred că acești adversari sunt incompetența, sunt lipsa responsabilității și a bunului-simț, indolența, neseriozitatea și cu aceste lucruri trebuie să ne luptăm”, a mai declarat Ilie Bolojan, în cadrul conferinței.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - Oana Roman, despre fiica ei adolescentă: „Nu face curat la ea în cameră. Nu m-am gândit să o pedepsesc. Încerc, dar…”
23:34 - Andi Moisescu, dezvăluiri din viața de familie: „Am desăvârșit arta spălatului, arta curățatului”
23:09 - Încă un scandal între Saveta Bogdan și Gheorghe Turda: „El suferă că nu mai e băgat în seamă” vs. „Ea vrea să fie profesionistă prin cârciumi. Nu va fi niciodată la nivelul meu intelectual”
22:40 - Nouă taxă bizară pe litoralul românesc: „Nu mai mergeți, fraților, la mafioți! Să stea cu plajele goale!” (VIDEO)
22:11 - Câți bani au cheltuit tinerii la mare, în plin festival „Beach, Please!”: „Preţuri de Dubai, mai scump în România”
21:44 - Oana Țoiu, despre detașările dubioase în consulatele României: „De la Grădinița Bobocel, comuna Moș Ion Roată”
21:23 - Marius Lăcătuș a rememorat clipele în care a adoptat-o pe unica sa fiică: „Dacă intrai acolo, la leagănul de copii, și vedeai, crede-mă că ți se rupea inima”
20:54 - Irina Columbeanu a dezvăluit de ce mama ei, Monica Gabor, n-a mai venit în România: „Eu mi-am asumat un risc să vin aici”
20:31 - Tișe, revoltat după congresul PNL: Transilvania a salvat PNL de la un dezastru absolut la ultimele alegeri și tot a rămas pe dinafară / Critici pentru noii prim-vicepreședinți: Ce model e Pauliuc pentru mine, care am câștigat 4 rânduri de alegeri? (VIDEO)
19:52 - Florin Salam, amenințat cu cuțitul de interlopi din clanul Cocalarilor. Cine l-a salvat