Bușoi, președintele PNL București, atac dur la Firea: Faptul că Primarul General a intrat în concediu, la mai puțin de o lună după ce a preluat funcția, nu este o dramă. Oraşul merge şi singur

Bușoi, președintele PNL București, atac dur la Firea: Faptul că Primarul General a intrat în concediu, la mai puțin de o lună după ce a preluat funcția, nu este o dramă. Oraşul merge şi singur
foto: b365.ro

Preşedintele PNL Bucureşti Cristian Buşoi o critică pe Gabriela Firea. Buşoi este nemulţumit de faptul că edilul Capitalei a plecat în concediu. Liberalul vine şi cu o soluţie pentru rezolvarea problemei RADET-ELCEN. Buşoi propune folosirea deșeurilor pentru producerea de căldură.

Mai în glumă mai în serios, până la urmă, faptul că Primarul General a intrat în concediu, la mai puțin de o lună după ce a preluat funcția, nu este o dramă. Oraşul merge şi singur. De fapt, asta cred că este problema noastră, a tuturor politicienilor. Că lucrurile pare că merg şi fără politică. Oraşul merge singur, în loc ca „decidenţii" să ştie cu un pas înainte, încotro. Viziunea sau competenţa sau interesul – spuneţi-i cum vreţi – lipseşte din administraţia Bucureştiului; şi nu doar de o lună, ci de ani buni”, a scris Cristian Buşoi pe pagina sa de Facebook, arată B1 TV.

Buşoi a scris şi că Gabriela Girea este prinsă la mijloc în războiul dintre Radet şi Elcen. Liberalul vine cu o propunere inedită pentru rezolvarea problemei căldurii.

"Dacă Primaria Generală chiar vrea o soluție concretă la problemea RADET-ELCEN, care îi lasă pe bucureșteni fără apă caldă zile întregi, an de an, atunci poate să susțină un proiect cu fonduri europene de incinerare a deșeurilor pentru producerea de căldură în regim de cogenerare. Bucureștiul produce anual un milion de tone de deșeuri care pot fi utilizate pentru a produce energie electrică și termică, al cărui preț de producție este mai mic decât acum. Incineratorul municipal de deșeuri este un proiect pentru care există finanțare, 250 de milioane de euro bani europeni. Complementar, se pot folosi tot bani europeni într-o cofinanțare de 50% și pentru reabilitarea și modernizarea celor aproape 4.000 km de rețea termică. Costurile pentru modernizarea rețelei au fost estimate la 360 de milioane de euro, din care 50% – 180 de milioane euro, bani europeni; restul de 50%, din bugetul Primăriei Municipiului București, fonduri eșalonate pe patru ani, a declarat Cristian Buşoi.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`