Camera Deputaților a respins OUG privind amânarea până la 1 august a dublării alocațiilor

Camera Deputaților a respins OUG privind amânarea până la 1 august a dublării alocațiilor
Foto: hepta.ro

Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a adoptat, miercuri, legea de respingere a Ordonanței de Urgență prin care dublarea alocațiilor era amânată până la data de 1 august 2020. Este vorba despre proiectul de ordonanţă de urgenţă care prevede prorogarea,până la 1 august 2020, a aplicării prevederilor Legii nr.14/2020 privind dublarea alocaţiilor pentrucopii. Actul normativ a fost adoptat cu 209 voturi „pentru”, 3 voturi ”împotrivă” și 98 de abțineri.

În luna februarie, ordonanța de urgență fusese respinsă și de către Senat. Legea merge acum la promulgare la președintele Klaus Iohannis.

Camera Deputaților a decis: Alocațiile copiilor vor fi dublate. OUG privind prorogarea dublării alocațiilor, respinsă

Pe 14 ianuarie, șeful statului a promulgat legea prin care alocațiile pentru copii sunt dublate. Actul normativ fusese adoptat în decembrie de Parlament.

Ulterior, Guvernul a adoptat o Ordonanță de Urgență prin caredublarea alocațiilor pentru copii se amână până la 1 august.Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a cerut atunci amânarea, pe mototiv că sumele necesare pentru majorarea alocațiilor nu au fost prevăzute în buget.

De altfel, premierul Ludovic Orban declarase înainte ca președintele să promulge legea că cel mai probabil, soluția va fi prorogarea termenului de intrare în vigoare a actului normativ.

„Cel mai probabil soluția este de a proroga termenul de intrare în vigoare a legii până vom avea posibilitatea să asigurăm resursele financiare în buget, care se poate face doar la rectificare, care se poate face după iulie”, a spunea atunci Ludovic Orban.

Potrivit proiectului de lege al PSD, adoptat în Parlament la finalul anului trecut, alocaţia de stat pentru copii se stabileşte în cuantum de:600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap; 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii prevăzuţi la art.1 alin.(3); 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap”.

Măsura ar avea un impact bugetar de aproximativ șaptemiliarde de lei.

Președintele Klaus Iohannis, despre dublarea alocațiilor

La finalul lunii aprilie, președintele Klaus Iohannis spunea, întrebat dacă Guvernul va avea bani pentru dublarea alocațiilor, că Executivul și Ministerul Finanțelor vor trebui să analizeze foarte bine această posibilitate, în condițiile în care alocațiile au fost deja dublate.

„Aceasta este una dintre măsurile care trebuie foarte bine cântărite de Guvern și de Ministerul Finanțelor. Alocațiile au fost dublate deja. Au trecut abia câteva luni de zile de când au fost deja dublate. Recunosc că și mie mi-ar plăcea ca românii să primească mai mulți bani, dar banii trebuie să vine de undeva, trebuie să existe de undeva. Acest echilibru trebuie realizat de Guvern și de Ministerul Finanțelor. Cu siguranță, la mijlocul anului se va discuta și această chestiune și vom primi de la Guvern un răspuns”, a spus atunci Klaus Iohannis.

Premierul Ludovic Orban:O să încercăm să mărim alocațiile cât ne permite economia

La rândul său, premierul Ludovic Orban spunea recent că pensiile și alocațiile vor crește, dar doar cât va permite economia.

„Noi amprorogattermenul de intrare în vigoare. Impactul este de 7, 3 miliarde suplimentare. O să încercăm să mărim cât ne permite. Și aici a fost o hotărâre a Parlamentului superpopulistă. A fost o majorare propusă dePNL, a venitPSDși a mai dublat o dată alocațiile. Noi am avut la bază un argument: timp de 4 ani nu crescuseră deloc alocațiile. Dar după ce s-au dublat, să vii tu,PSD, să le mai dublezi o dată, asta nu are fundament economic!”, a explicat Ludovic Orban.

Ultima oră
22:14 - Principalul suspect pentru uciderea parlamentarului britanic David Amess, audiat ore întregi de forțele antitero. BBC: Un nou atac terorist e încă „probabil” în Marea Britanie
21:43 - Manifestație împotriva fascismului la Roma, cu circa 200.000 de persoane. Demonstranții au cerut interzicerea grupului Forza Nuova (VIDEO)
21:17 - Vlad Voiculescu: Singura coaliție posibilă pentru USR PLUS, cea cu PNL și UDMR. Dacă nu se vor întoarce la negocieri până în cursul zilei de duminică, probabil veți vedea un guvern USR PLUS în Parlament (VIDEO)
20:58 - Un tânăr dat în urmărire națională a fost împușcat de polițiști. Bărbatul încercase să fugă de oamenii legii
20:41 - Alexandru Rafila: Ne așteptăm la un număr și mai mare de morți. Problema e durata valului 4, nu atingerea vârfului său
20:19 - Accident cumplit în județul Prahova. Patru persoane, printre care și un bebeluș, au fost transportate la spital (VIDEO)
20:01 - Mamă, tată și fiu, răpuși de COVID-19 în aceeași zi. Cei trei erau nevaccinați și ajunseseră la spital în stare foarte gravă / Managerul SJU Giurgiu: Marea majoritate a cazurilor vin în ultimul moment (VIDEO)
19:37 - Probleme pentru Selly! Mesajul transmis de vlogger în toiul nopții: „Ne asigurăm că pe viitor nu mai încearcă nimeni să mă rănească sau să mă omoare…”
19:17 - 59.319 de persoane vaccinate în ultimele 24 de ore, dintre care aproape 31.900 cu prima doză
18:56 - Ratingul României, reconfirmat de agențiile Standard & Poor`s și Moody`s. Perspectiva, stabilă