Când vor fi distribuite voucherele pentru persoanele vulnerabile. Anunțul ministrului Marcel Boloş (VIDEO)

Când vor fi distribuite voucherele pentru persoanele vulnerabile. Anunțul ministrului Marcel Boloş (VIDEO)
Foto: Marcel Ioan Boloș / Facebook

Marcel Boloş (PNL), ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a declarat, luni, că majoritatea voucherelor pentru persoanele vulnerabile vor fi distribuite în iunie, iar restul în prima parte a lunii iulie.

Boloş, despre distribuirea voucherelor

„Noi încercăm ca în luna iunie să fie distribuite marea majoritate a acestor vouchere şi ce rămâne în prima parte din iulie. Îi asigur beneficiari că îşi vor primi dreptul (până la finalul lunii iulie), în cel mai rău caz se întâmplă acest lucru”, a declarat Boloș.

Ministrul a precizat că e vorba de aproape trei milioane de vouchere, un volum „imens”.

„Dar asta nu ne scuteşte ca să nu ajungă voucherele în iunie şi iulie. Restul care va rămâne la sfârşit de iunie, ne mobilizăm, așa încât în prima parte a lunii iulie toată lumea să aibă aceste vouchere, dar şi banii”, a continuat Marcel Boloş.

Acesta a explicat apoi că voucherele care se distribuie până pe 10 iunie se vor încărca în 2-3 zile.

Amintim că, pe 9 mai, Guvernul a aprobat acordarea de tichete sociale mai multor categorii de persoane considerate vulnerabile. Ele vor beneficia, o dată la două luni, de un voucher de 250 de lei.

Tot luni, Marcel Boloş a anunțat că Guvernul a aprobat o Hotărâre privind reorganizarea Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, în contextul PNRR. Printre altele, documentul prevede creșterea numărului de posturi cu 30%.

Bani europeni pentru vouchere

Pe 9 mai, premierul Nicolae Ciucă, președintele PNL, a declarat că jumătate din banii pentru aceste vouchere vor proveni din fonduri europene.

„Este vorba de trei milioane de persoane care vor beneficia de aceste vouchere o dată la două luni. Este o măsură a cărei valoare totală este de 3,1 miliarde de lei. Jumătate din acești bani vor proveni din fonduri europene”, a afimat Ciucă.

Tot atunci, Marcel Ciolacu, președintele PSD, a dat asigurări că populaţia vulnerabilă va primi voucherele începând cu 1 iunie.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`