USR susține că un vot final cât mai rapid pe proiectul inițiat de deputatul Mihai Botez, eventual chiar săptămâna viitoare, va salva vieți pe șosele din România.
Proiectul deputatului USR a primit raport favorabil cu amendamente în Comisia juridică și prevede că Poliția Rutieră va putea să sancționeze șoferii și pe baza înregistrărilor video provenite de la camerele de bord ale participanților la trafic. Proiectul mai are nevoie doar de votul final al Camerei Deputaților pentru a trece de Parlament.
Liderul USR a îndemnat Parlamentul să adopte proiectul.
„Parlamentul trebuie să adopte legea inițiată de colegii mei care permite Poliției să dea amenzi pe baza înregistrărilor video realizate de camerele de bord. I-am scris în primăvară lui Bode, iar mai apoi în iunie și lui Predoiu, să susțină această lege bună pentru siguranța românilor pe drumuri, dar nu am primit niciun răspuns. Numeroase comportamente deviante la volan cu potențial ucigaș sunt surprinse de camere video private, dar în prezent Poliția nu poate da amenzi pe baza acestor probe”, a afirmat Cătălin Drulă, liderul USR și președintele Comisiei pentru transporturi și infrastructură din Camera Deputaților.
Forma care a trecut de Comisia juridică prevede posibilitatea de a se face constatarea contravențiilor „și cu ajutorul unor mijloace video folosite de participanții la trafic, de autoritățile administrației publice locale sau de alte persoane fizice sau juridice, dacă acestea permit stabilirea certă a numărului de înmatriculare sau de înregistrare, a culorii, mărcii și modelului vehiculului implicat în săvârșirea contravenției”.
USR a precizat că pentru constatarea contravenției va fi necesară și declarația pe propria răspundere a posesorului mijlocului video asupra faptelor și asupra autenticității și veridicității înregistrării video furnizate.
„România este în continuare, din păcate, campioană în ceea ce privește numărul de decese în accidente rutiere. I-am auzit zilele trecute și pe reprezentanții Ministerului de Interne vorbind despre utilizarea imaginilor de pe camerele de bord și mulțumesc colegilor de la celelalte partide care au înțeles cât de important este să luăm măsuri pentru a crește siguranța în trafic și, astfel, pentru a salva vieți. Practic, proiectul meu se află pe ultima sută de metri a dezbaterilor în Parlament și, dacă ne mobilizăm, poate primi votul final chiar săptămâna viitoare”, a declarat deputatul USR Mihai Botez, inițiatorul proiectului de lege.