Cătălin Predoiu a declarat că principalele probleme din Justiție țin de dotările logistice și de calitatea legilor. Pe de altă parte, și angajații din sistem trebuie să depună un efort suplimentar de specializare.
„Sunt de o lună membru CSM, nu am sesizat în această perioadă nicio presiune politică, dar cert e o atmosferă încârcată pe care încet, încet trebuie s-o transformăm în ceva constructiv. Să ne concentrăm pe problemele reale de fond, întorși cu fața spre cetățean, nu mai putem să menținem sistemul întors spre sine însuși, fără să luăm în calcul că realmente cetățenii așteaptă altceva de la justiție”, a declarat ministrul Justiției.
Întrebat care sunt problemele reale din Justiție, Predoiu a răspuns: „Are probleme cronice legate de dotările logistice și de calitatea legilor. Acest lucru nu s-a rezolvat. Problemele care sunt în justiție nu sunt rezultatul, toate dintre ele, ale acțiunilor magistraților sau grefierilor. Ei sunt victimele unor vulnerabilități, să le spunem așa, care țin în principal de logistică și de calitatea legilor. Pe de altă parte, cred că e nevoie și din partea sistemului de un efort suplimentar pentru specializare, integritate, pentru profesionalism”.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.