Curtea Constituţională a declarat recurs împotriva sentinței prin care care Curtea de Apel Ploieşti a admis o cerere de suspendarea hotărârii CCR din 6 decembrie 2024 prin care au fost anulate alegerile prezidenţiale.
În acest dosar, instrumentat de judecătorul Alexandru Vasile, au depus recurs, atât CCR, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, dar și două persoane fizice care nu figurează ca părți în dosar. CCR apare pe site-ul Curţii de Apel Ploieşti în calitate de contestatar al deciziei vizând Hotărârea 32 din 6 decembrie 2024 prin care au fost anulate alegerile prezidenţiale.
Pe de altă parte, potrivit informațiilor furnizate de Curtea de Apel Ploiești, pe 10 aprilie, pe rolul instanțelor Secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal au fost înregistrate 11 dosare având ca obiect suspendarea efectelor deciziei CCR din 6 decembrie 2024 și, totodată, anularea acesteia.
Până în prezent, în afară de soluția pronunțată de judecătorul Alexandru Vasile, a mai fost soluționat un dosar, prin care a fost admisă excepţia necompetenţei generale, invocată din oficiu, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată.
Alte patru acțiuni au termene de judecată pe 29 aprilie sau, după caz, pe 30 aprilie, iar cinci se află în faza procedurii prealabile, neavând încă stabilite termene de judecată.
Joi, judecătorul Alexandru Vasile, de la Curtea de Apel Ploieşti a admis o cerere prin care se solicita suspendarea hotărârii CCR din 6 decembrie 2024 de anulare a alegerilor prezidenţiale.
„Admite capătul de cerere privind suspendarea executării actului administrativ contestat. Suspendă executarea Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 32 din 6 decembrie 2024, până la soluţionarea definitivă a cauzei. Admite acţiunea în anulare. Anulează Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 32 din 6 decembrie 2024. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 70 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunţare”, potrivit minutei deciziei.
Soluția a fost considerată nelegală, de mai toți specialiștii în drept. Aceștia au apreciat că nu există posibilitatea, conform reglementărilor juridice în vigoare ca o decizie sau hotărâre a Curții Constituționale să fie anulată printr-o sentință a unei instanțe de judecată.