Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a declarat luni dimineață că nu a purtat nicio discuție cu președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, Lia Savonea, de la declanșarea scandalului care zguduie sistemul judiciar. Totuși, el a transmis un mesaj clar către toți actorii implicați, după dezvăluirile din documentarul Recorder.
„Nu am discutat cu doamna Savonea. Eu am transmis un mesaj sistemului judiciar: Faceți ordine, lămuriți lucrurile, verificați toate cele care sunt semnalate și luați măsurile necesare!”, a spus Marinescu într-o intervenție la Digi24.
Radu Marinescu susține dreptul cetățenilor de a protesta și de a-și exprima liber punctele de vedere.
„Mesajul meu este că într-o democrație cetățenii au deplina libertate de a-și spune punctele de vedere, inclusiv prin intermediul unor proteste. Mesajul meu este că au fost invocate probleme concrete cu privire la activitatea din justiție și că astfel de probleme nu trebuie sub nicio formă ignorate, ci tratate cu foarte multă seriozitate, trebuie să fie investigate pentru că adevărul se stabilește pe bază de probe, iar după ce aceste verificări vor fi făcute, pe care eu personal ca ministru al Justiției le-am cerut, să se ia și măsurile necesare”, a subliniat ministrul.
În legătură cu dezvăluirile judecătoarei Moroșanu privind fapte grave de corupție în sistemul de justiție, ministrul a transmis un mesaj ferm:
„Este foarte bine ca dumneaei să prezinte acele dovezi, elemente pe care le are către organele judiciare pentru că avem nevoie de adevăr și corectitudine. (…) A spus inclusiv despre existența unor fapte de corupție. Personal și instituțional sunt total împotriva oricărei forme de corupție care ar putea exista în sistemul judiciar. Solicit să se ia măsuri ferme, să fie prezentate probe, să fie identificate persoanele care ar comite asemenea fapte pentru a fi eliminate din sistem de justiție.”, a mai spus Marinescu.
Ministrul a evitat să spună dacă Lia Savonea ar trebui să demisioneze, subliniind că o astfel de decizie este personală.
„Eu nu pot spune că cineva trebuie să demisioneze sau nu. Demisia este un act personal pe care oricine și-l asumă în raport cu evaluarea pe care o face. Ce spun eu, însă, în actualul context tensionat este că trebuie să acționăm într-un mod profesionist, rațional, care este conform statutului pe care justiția trebuie să-l aibă și să corectăm absolut toate problemele (…) iar dacă este cazul și sunt vinovății concrete atunci da, cel care a greșit trebuie să acționeze în consecință”, a concluzionat Marinescu.