Joi dimineață a avut loc prima ședință de guvern a Cabinetului Cioloș.
Premierul a anunțat că nu există multe proiecte de ordinea de zi.
„Vom adopta o ordonanță privind organizarea ministerelor. Sunt câteva modificări în structura unor ministere, cred că sunt doar cinci afectate de modificări de nume sau mici reorganizări, mai ales pe partea economică”, a declarat Cioloș.
„Avem în structura guvernului un nou minister, partea de dialog social a trecut la Ministerul Muncii. Am creat un nou minister al Consultării Publice și Dialogului Civic”, a precizat premierul.
Motivul creării noului minister este faptul că s-a dorit ca guvernul să primească mesaje din partea societății și să comunice mai ușor cu cetățenii.
Totodată, „vom păstra legătura și cu mediul de afaceri pentru a infuza idei privind proiecte de dezvoltare economică. Dincolo de contactele firești aș vrea ca și restul comunității să aibă canale de comunicare cu noul guvern”.
Cioloș a anunțat că vrea să primească informații despre pregătirile de iarnă și dorește organizarea unei întâlniri cu toate autoritățile de management și cele implicate în absorția fondurilor europene.
Primul ministru a anunșat că există posturi libere de management în multe instituții de gestionare a fondurilor europene și a rugat ministrul ca perioada de depunere a candidaturilor să fie suficient de lungă pentru a exista transparență.
„Singurele criterii de recrutare vor fi cele de competență tehnică, managerială. Doamna ministru, să vă asigurați că organizarea e transparentă și bazată pe aceste criterii. Vreau să urmăresc personal desfășurarea acestor concursuri”, a spus Cioloș.
În ceea ce privește ministerul Finanțelor, acesta a făcut apel la pregătirea unei situații a bugetului și la apariția unui proiect de buget „cât mai repede”.
În același timp, sâmbătă dimineața va avea loc prima ședință informală a guvernului pe temele majore ale programului de guvernare.
#DIRECT_ONE_9p9whc#