Ciucă, aflat la Chișinău: Cetățenii Republicii Moldova știu deja că România le e cel mai de încredere partener. Noi, liberalii, vom continua sprijinul nostru necondiționat pentru aceștia (FOTO)

Ciucă, aflat la Chișinău: Cetățenii Republicii Moldova știu deja că România le e cel mai de încredere partener. Noi, liberalii, vom continua sprijinul nostru necondiționat pentru aceștia (FOTO)
Nicolae Ciucă, președintele PNL. Sursa foto: Nicolae Ciucă / Facebook

Nicolae Ciucă, președintele PNL, a ținut să le transmită un mesaj cetățenilor Republicii Moldova, chiar de la Chișinău. Acesta și-a exprimat solidaritatea cu ei, punctând că România le este cel mai de încredere partener.

Nicolae Ciucă, mesaj de susținere pentru Republica Moldova

„Pentru frații și surorile noastre de dincolo de Prut,

Vreau să transmit astăzi, de la Chișinău, un mesaj puternic de solidaritate și sprijin în acest context de securitate deosebit de complicat.

Cetățenii Republicii Moldova știu deja că România le este cel mai de încredere partener. Noi, liberalii, am susținut și vom continua sprijinul nostru necondiționat pentru aceștia”, a transmis Nicolae Ciucă, pe Facebook.

Acesta s-a referit apoi și la cetățenii Republicii Moldova care trăiesc în România: „Gândurile mele se îndreaptă, de asemenea, către sutele de mii de cetățeni ai Republicii Moldova care trăiesc în România și care sunt îngrijorați pentru familiile lor de peste Prut. Vreau să știți că România prețuiește la fel de mult locurile în care v-ați născut”.

„Republica Moldova este astăzi pe drumul spre aderare la Uniunea Europeană. Este o țară independentă și suverană și e singura care trebuie și poate să își decidă soarta. Am credința că într-o zi, nu foarte departe, vom fi împreună în marea familie europeană”, a mai susținut liderul PNL.

Mesajul a fost transmis în contextul în care conducătorii pro-ruşi din regiunea separatistă transnistreană a Republicii Moldova au adoptat o rezoluție care prevede că Transnistria doreşte să se adreseze Consiliului Federaţiei Ruse şi Dumei de Stat „cu o solicitare de implementare a măsurilor de protejare a Transnistriei în faţa presiunii tot mai mari din partea Moldovei”. SUA au reacționat, transmițând că susțin suveranitatea Republicii Moldova.