Claudiu Bejan, directorul Secretariatului General al Guvernului, găsit mort într-un hotel din Mamaia

Claudiu Bejan, directorul Secretariatului General al Guvernului, găsit mort într-un hotel din Mamaia

Claudiu Bejan, fost director al Administrației Penitenciarelor, a murit. El a fost descoperit fără suflare în camera unui hotel din Mamaia, joi. 3 februarie.

Bejan ar fi suferit un infarct. Era cunoscut faptul că fostul oficial de la Administrația Peniteciarelor avea probleme cardiace.

Surse apropiate anchetei spun că nu ar fi fost vorba despre o sinucidere. De asemenea, corpul său nu prezenta urme de violență.

La momentul decesului, el era director în cadrul Secretariatului General al Guvernului (SGG). În trecut, Bejan a fost consilier al Anei Birchall, ministru al Justiției din partea PSD în Guvernul Dăncilă.

Reacția Ministerului Justiției, după moartea lui Claudiu Bejan

Mai mulți prieteni, colaboratori, dar și instituții publice au reacționat în social media, după decesul lui Bejan. Printre acestea, Ministerul Justiției.

„Ministerul Justiției își exprimă regretul pentru trecerea în eternitate a domnului chestor de poliție penitenciară (r) Cătălin Claudiu BEJAN, fost director general al Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Pe parcursul activității sale, sistemul penitenciar românesc a cunoscut o reală dezvoltare, cariera domniei sale constituind un reper pentru corpul profesional al polițiștilor de penitenciare.

Dumnezeu să-l odihnească!

Sincere condoleanțe familiei îndoliate!”, se arată în anunțul Ministerului Justiției.

Claudiu Bejan a ocupat funcția de director general al Administrației Naționale a Peniteciarelor (ANP) în perioada 2013-2016. Înainte, în intervalul 2010-2012 a fost director adjunct la Peniteciarul Poarta Albă.

Cariera profesională și-a început-o Bejan în 1995, ca ofițer instructor, la Peniteciarul Slobozia.