Președintele Consiliului Național al AUR, Claudiu Târziu, a precizat că partidul său trebuie să fie pregătit pentru a avea un candidat la prezidențiale, care să intre în turul al doilea, în cazul în care Călin Georgescu nu va putea candida.
Târziu a mai precizat că AUR are „diferențe de opinii destul de numeroase” în privința lui Călin Georgescu, pe care îl susține la Președinție.
„Noi trebuie să fim pregătiți pentru a avea un candidat care să intre în turul al doilea și care să câștige alegerile prezidențiale. Asta e opinia mea și cred că nu mă poate contrazice cineva”, a declarat Claudiu Târziu, informează G4Media.
Claudiu Târziu a mai adăugat că susținerea AUR pentru Călin Georgescu este motivată de faptul că „s-a profilat ca un candidat suveranist, patriot, conservator și el e victima unui abuz făcut de către putere nu doar împotriva domniei sale, ci și împotriva românilor care au fost la vot în primul tur”.
„Noi suntem pentru rămânerea în UE și NATO, dar suntem deciși să facem ce ne stă în putere pentru ca prezența noastră în aceste alianțe să fie și mai benefică românilor și României”, a mai declarat Târziu, în ceea ce privește „diferențele de opinii”.
Totodată, președintele Consiliului Național al AUR a mai spus că el nu l-a mai văzut personal pe Călin Georgescu de circa 2 ani, însă îl cunoaște de mai mulți ani, probabil din anul 2018.
Claudiu Târziu a povestit și unde l-a cunoscut pe Georgescu, mai precis, la o mănăstire din nordul Moldovei.
Târziu a dat de înțeles că ar putea candida la alegerile prezidențiale din mai din partea suveraniștilor, în cazul în care nu va fi lăsat Călin Georgescusă candideze, a precizat Antena 3 CNN.
Cât despre George Simion, Claudiu Târziu a spus că nu va candida pentru că așa a promis.
„Nu mi s-a făcut o ofertă, nu despre mine e vorba. E vorba despre necesitatea unui plan B în condițiile în care domnul Călin Georgescu nu va mai putea candida, iar atunci partea suveranistă a eșicherului politic va rămâne fără un candidat în cursa pentru președinție, ceea ce este inadmisibil din punctul meu de vedere, ca lider al unui partid care se află pe locul 2 în România. Avem această obligație să găsim un candidat din partea suveraniștilor care să poată candida în alegeri. Că voi fi eu sau altul contează mai puțin.
Eu cred că George Simion nu va candida pentru că așa a spus, a repetat de i s-a uscat gura. Mai mult decât atât, Consiliul Național de conducere al AUR a hotărât să îl susțină pe Călin Georgescu în cursă, cerând reluarea turului al doilea. Trebuie să luăm în calcul toate scenariile, se va repeta turul doi? Noi așa vrem. Dar dacă nu? Dacă cei de la guvernare, care au pâinea și cuțitul, vor merge mai departe? Trebuie să gândim, ca oameni politici responsabili, la un plan B”, a spus Târziu, duminică, la Antena 3 CNN.