Comisia Europeană reiterează că România, Bulgaria și Croația sunt pregătite să adere la Schengen

Comisia Europeană reiterează că România, Bulgaria și Croația sunt pregătite să adere la Schengen
Foto: Pixabay

România, Bulgaria și Croația îndeplinesc „în totalitate” cerințele pentru a fi membre cu drepturi depline ale spațiului Schengen, a reiterat luni Comisia Europeană, care se așteaptă ca statele în cauză să primească undă verde, joi, în Consiliul Justiție și Afaceri Interne, deși la ora actuală există țări care se opun inițiativei, transmite EFE preluată de Agerpres.

Comisia Europeană: România, Bulgaria și Croația sunt pregătite să adere la Schengen

Margaritis Schinas, vicepreședinte al Comisiei Europene pentru promovarea modului de viață european, le-a transmis statelor care „se îndoiesc” de evaluarea Executivului comunitar privind eligibilitatea mai ales a Bulgariei și a României de a intra în Schengen că aderarea lor va duce „în fapt la controale mai multe și mai bune, nu la mai puține”.

„Cred că aceasta este o parte a dezbaterii care trebuie să iasă la lumină acum, că se apropie momentul critic al deciziei. Este un mit, şi este nedrept să se proiecteze argumentul că (…) extinderea presupune mai puţine controale. Este vorba despre mai multe controale şi controale mai bune” din punct de vedere calitativ, a declarat Schinas, luni, într-o conferință de presă.

Potrivit EFE, oficialul european a răspuns astfel la rezervele formulate de Austria și Suedia în legătură cu aderarea României și Bulgariei, dar și la anunțul Olandei privind intenția de a bloca prin veto intrarea Bulgariei.

Margaritis Schinas a subscris „în totalitate” la poziția comisarului european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, care spunea că România, Bulgaria și Croația îndeplinesc „pe deplin” cerințele pentru aderarea la spațiul Schengen.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`