În ce condiții va fi susținut Iohannis de candidatul PMP, în finala prezidențialelor. Paleologu: „Dar nu consider, repet, că sunt în vreun fel depozitarul voturilor pe care le-am primit” (VIDEO)

În ce condiții va fi susținut Iohannis de candidatul PMP, în finala prezidențialelor. Paleologu: „Dar nu consider, repet, că sunt în vreun fel depozitarul voturilor pe care le-am primit” (VIDEO)

Theodor Paleologu, care a obținut 5,6% potrivit sondajului IRES, a afirmat că așteaptă „niște gesturi” din partea lui Klaus Iohannis, pentru a-l susține în finala prezidențialelor, unde cel mai probabil o va înfrunta pe Viorica Dăncilă, dar chiar și așa a subliniat că nu se consideră „proprietarul” voturilor pe care le-a primit.

„Nu consider că vreun candidat este stăpânul voturilor pe care le-a primit. Evident, poziția mea este ferm anti-PSD, dar aștept din partea domnului Iohannis niște gesturi. Niște gesturi, în primul rând de respect față de alegători, față de poporul român. Aștept să participe la dezbateri. Aștept semne de respect față de votanții care s-au îndreptat către alți candidați decât dânsul. Atunci îl voi aviza, în momentul în care voi vedea din partea dumnealui această disponibilitate. Dar nu consider, repet, că sunt în vreun fel depozitarul voturilor pe care le-am primit. Mulțumesc enorm de mult, din toată inima, tuturor celor care m-au votat, tuturor celor care m-au susținut, dar nu consider că sunt depozitarul acestor voturi. Nu consider că sunt proprietarul sau stăpânul acestor voturi, însă îmi voi spune părerea peste câteva zile, fără îndoială”, a declarat Paleologu.

Întrebat ce crede despre rezultatul primului tur, fie el și unul provizoriu, Theodor Paleologu a răspuns: „Întotdeauna se poate mai bine, dar eu zic că e un rezultat cât se poate de bun, în contextul dat. Vorbim de un partid mic, dar foarte dinamic. Avem, de asemenea, o campanie marcată de lipsa totală de dezbateri sau aproape totală și, de asemenea, o criză guvernamentală, care s-a suprapus pe campania electorală. Deci, în contextul acesta, consider că este un rezultat cât se poate de bun. Cel mai important este că este un început. Eu văd acest rezultat ca pe un nou început în cazul dreptei românești. E vorba de un vot, care trebuie să contribuie la reconfigurarea dreptei în România”.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`