Ciprian Ciucu, consilier general PNL la Primăria Capitalei, a afirmat, luni dimineață, în direct pe B1 TV, că este posibil ca „cineva să fi îndepărtat” semnalizările puse de RADET în Aleea Compozitorilor, unde două mașini au căzut în craterul format odată cu execuția unor lucrări, dar că din mărturiile unuia dintre șoferi reiese că acestea nu au existat.
„Nu am informații noi, doar ceea ce s-a întâmplat aseară, pentru că m-am deplasat atunci la fața locului. Groapa era fix pe carosabil. Nu era semnalizată din timp corespunzător. Se pare că avea una din acele plase pe care le pune RADET, dar vă dați seama că este insuficient. În condiții de ploaie, noaptea, în București, s-a dovedit a fi insuficient. Evident că cel care se ocupă de execuția lucrării trebuie să asigure condițiile și să evite astfel de incidente, accidente”, a afirmat Ciucu.
Întrebat ce ar risca RADET în această situație, consilierul general PNL a răspuns: „E greu de spus, pentru că trebuie întâi să se facă investigații și să avem un răspuns de la Poliție cu privire la ce s-a întâmplat acolo. Adică nu este exclus nici ca cineva să fi îndepărtat acele semnalizări, dacă ele ar fi existat, dar eu, din câte am înțeles de la șoferul care nu a fost dus la spital aseară, el a zis că efectiv nu a văzut nimic, nu a fost avertizat din timp și, pur și simplu, a căzut și el cu mașina în groapă. Primul șofer a fost dus la spital și numai norocul a făcut ca primul șofer să nu încerce să iasă din mașină mai devreme, pentru că dacă ar fi încercat, cel de-al doilea ar fi intrat fix în el”.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.