CJ Bihor și CJ Gorj sunt primele consilii judeţene care dau curs recomandării liderilor USL de a organiza un referendum în care să se ceară populației să se pronunțe în privința reorganizării teritoriale. Întrebarea propusă de Ponta şi Antonescu fiind: „Sunteţi de acord cu intenţia preşedintelui României, Traian Băsescu, de a desfiinţa judeţul dumneavoastră?”.
Președintele CJ Bihor, Radu Țîrle (PNL), a convocat, vineri, o ședință extraordinară pentru 24 iunie, în care consilierii să voteze în privința unui referendum pe tema reorganizării teritoriale.
Purtătorul de cuvânt al CJ Bihor, Mircea Jacan, a declarat că întrebarea exactă ce va fi pusă oamenilor, în cazul în care inițiativa organizării referendumului va fi aprobată de consilieri, va fi stabilită tot în ședința din 24 iunie.
„Întrebarea va fi propusă în şedinţa extraordinară şi va fi discutată cu toţi consilierii”, a spus Jacan.
Și la Gorj Președintele CJ, Ion Prioteasa (PSD) a anunțat, vineri, că instituția pe care o conduce i-a în calcul organizarea unui astfel de referendum. Prioteasa a declarat că angajații CJ fac calcule pentru a stabili care vor fi costurile unui astfel de demers.
„Am auzit despre o aşa-zisă revoltă a baronilor locali din PSD care i-au impus la un moment dat lui Năstase şi acum le impun lui Ponta şi lui Crin Antonescu punctul lor de vedere. Eu nu mă consider baron şi cred că modul în care se doreşte să se facă această reorganizare administrativă va afecta vieţile a mii de oameni”, a declarat Ion Prioteasa în cadrul unei conferințe de presă.
Prioteasa a afirmat că fondurile necesare vor veni de la bugetul CJ, care va trebui să fie modificat.
“Referendumul nu poate fi organizat decât din bugetul CJ, care va trebui să fie modificat în acest sens. Chiar în această zi (vineri – n.r.), într-o şedinţă care a avut loc de dimineaţă cu întreg aparatul, am stabilit să se evalueze costurile având ca element de comparaţie ultimele alegeri parlamentare la nivelul judeţului Dolj şi astfel o să ştim o sumă aproximativă”, a spus președintele CJ Gorj.
Despre legalitatea demersului Prioteasa a explicat că legea permite organizare de referendumuri la nivelul consiliilor de județ.
„Legea ne îndreptăţeşte pe noi, CJ Dolj şi în mod special pe preşedintele CJ şi pe consilieri, în primul rând pe cei din PSD şi PNL, să se întrunească într-o şedinţă de CJ ordinară sau extraordinară şi să analizeze posibilitatea organizării unui referendum pe plan judeţean. În acest moment nici nu ne aruncăm să spunem că o să cheltuim banul contribuabilului în toate felurile şi că săptămâna viitoare vom organiza acest referendum”, a precizat el.