Dan Barna susține că ”nu se va ajunge la o solicitare de demisie” în cazul lui Vlad Voiculescu

Dan Barna susține că ”nu se va ajunge la o solicitare de demisie” în cazul lui Vlad Voiculescu
Foto: gov.ro

Vicepremierul Dan Barna, președinte al USR, susține că nu se va ajunge la o solicitate de demisie a lui Vlad Voiculescu de la conducerea Ministerului Sănătății.

Ce spune Dan Barna despre posibila demitere a lui Vlad Voiculescu de la Ministerul Sănătății

Barna a declarat, luni, pe holurile Parlamentului, că tensiunile din interiorul coaliției de guvernare se pot rezolava doar prin dialog. Totodată, el a precizat că a discutat cu liberalii și ”nu se va ajunge la o solicitare de demisie” în cazul lui Vlad Voiculescu, informează Digi 24.

Teniunile legate de activitatea lui Vlad Voiculescu la Ministerul Sănătății au luat amploare în ultimele zile, în contextul transformării Spitalului de Ortopedie Foișor în unitate COVID-19, ceea ce a dus la evacuare, în plină noapte, a zeci de pacienți din unitatea medicală.

Mai multe voci din PNL au susținut de atunci că Voiculescu ar trebui să plece din Guvern. De altfel, liderii liberali s-au reunit, luni dimineață, într-o ședință în care se va discuta despre acest subiect.

Rareș Bogdan:Deocamdată nu discutăm despre demiteri, discutăm despre un lanț al vinovățiilor

Între timp, prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a susținut o conferință de presă în care a spus că cineva trebuie să vină cu explicații pentru ceea ce s-a întâmplat la Spitalul Foișor. ”Deocamdată nu discutăm despre demiteri, discutăm despre un lanț al vinovățiilor”, a spus Rareș Bogdan, adăugând că ”situația e mult mai liniștită în coaliție decât pare din afară”.

Întrebat dacăVlad Voiculescuar trebui demis, chiar cu riscul de a se rupe coaliția de guvernare, Rareș Bogdan a răspuns: ”Cel care cere demisii sau înlocuirea echipei este premierul României care are tot sprijinul nostru și care se bucură nu doar de sprijinul PNL, ci și de sprijinul președintelui României. Haideți să vedem ce s-a întâmplat, să facem o analiză a evenimentului de vineri seara, care nu trebuie să se mai repete și după asta să luăm decizii. Ce vă pot spune este că situația nu este atât de gravă. Situația e mult mai liniștită în coaliție decât pare din afară”.

Urmăriți B1TV.ro și pe