Răspunsul în cazul Mătuşa Tamara a fost amânat încă o dată. Înalta Curte de Casatie şi Justitie a amânat pentru 15 decembrie pronunțarea în dosarul în care sunt acuzați fostul premier Adrian Năstase, consilierul acestuia Ristea Priboi și fostul șef al Oficiului Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, Ioan Melinescu.
ÎCCJ a încheiat în 24 noiembrie cercetarea judecătorească în cazul „Mătuşa Tamara”, anunţând că în 7 decembrie se va pronunţa.
La ieșirea din instanță, Adrian Năstase a declarat că niciunul din martori nu a confirmat acuzațiile din dosar și s-a arătat optimist în ceea ce privește decizia finală a magistraților.
„În audieri niciunul dintre martorii finali nu a confirmat aceste acuzații, ideea că doream să ascund acea depunere de bani pe numele soției mele este falsă. În anul 2000 am menționat această sumă de bani. Sunt convins că într-o examinare corectă a acestor probe, toată această legendă creată în jurul dosarului va dispărea”, a declarat Adrian Năstase.
Acesta precizat că a mai depus luni o serie de probe scrise, pentru care probabil judecătorii au nevoie de timp să le studieze.
„Aștept cu optimism decizia instanței. Dosarul este foarte firav. Cred că și procurorilor le-a fost jenă să-l trimită în instanță, pentru că nu are niciun aspect de ordin penal, nu are niciun fel de substanță”, a continuat Năstase.
În acest proces, Adrian Năstase a fost trimis în judecată de către DNA pentru dare de mită, Ioan Melinescu- pentru sustragere sau distrugere de înscrisuri, luare de mită și divulgare de informații, iar Ristea Priboi- pentru complicitate.
Decizia din acest proces va fi prima din cele trei cazuri deferite justiţiei de către DNA în care este acuzat Adrian Năstase, fost prim-ministru şi fost preşedinte al Camerei Deputaţilor.