Victor Slav se implică în domeniul politic. Soţul Biancăi Drăguşanu a fost convins de Partidul România Unită să se înscrie în formaţiunea condusă de Bogdan Diaconu.
Victor Slav a confirmat acest lucru, precizând că nu a apucat să îi spună şi Biancăi de hotărârea lui.
"PRU are o linie directă către aceste probleme cu defrişările. Am văzut ce vor să facă. E vorba de securitatea naţională. E un atac la adresa mea, a familiei şi a ţării mele. Nu i-am spus Biancăi. Am vorbit cu Mihai Sturzu şi am făcut pasul. Bianca mă susţine în tot ceea ce fac", a explicat Victor Slav.
De asemenea, Bogdan Diaconu a confirmat şi el informaţia.
"Voi merge cu Victor Slav în campanie electorală. Îl voi susţine din Parlament cu toate propunerile cu care vine", a spus acesta, potrivit stiripesurse.ro.