Bulgarii din Banat sunt în mijlocul unui scandal, după ce au fost călcați de inspectorii ANAF.
Un control al Fiscului a relevat că actualul deputat al Uniunii Bulgare din Banat – România (UBB-R) Petronela Mihaela Csokany a făcut deconturi ilegale şi şi-a transferat în propriul cont sume de bani reprezentând contribuţii sociale din plata salariilor angajaţilor Uniunii, în timp ce unii lideri locali ai UBB-R au închiriat imobile ale instituţiei pentru nunţi, botezuri şi pomeni, însă banii au ajuns în propriul buzunar, scrie News.ro.
Concluziile în urma controlului efectuat de ANAF la UBB-R sunt că, în perioada 01 ianuarie 2008 – 31 august 2017, uniunea a avut personal angajat, pe bază de contract de muncă, dar “nu a efectuat nicio plată în contul obligaţiilor de plată a impozitului pe veniturile din salarii şi a contribuţiilor sociale”. De asemenea, s-a constatat că unele filiale ale UBB-R “au realizat venituri de natură comercială, venituri pe care nu le-a înregistrat în evidenţa contabilă şi nu le-a declarat la organul fiscal teritorial”.
“UBB-R trebuia să reţină, să declare şi să plătească la bugetul statului şi la bugetul asigurărilor sociale impozitul pe veniturile din salarii şi a contribuţiilor sociale stabilite prin estimare la suma totală de 3.965.383 lei ( 2.233.380 lei taxe şi contribuţii angajaţi şi 1.732.003 lei contribuţii angajator). Organele de inspecţie fiscală au solicitat extrase CF şi alte documente relevante privind toate clădirile aflate în proprietatea UBB-R, atât din judeţul Timiş cât şi din judeţul Arad, în vederea punerii acestora sub sechestru. Persoana răspunzătoare pentru perioada cuprinsă între 28.02.2008 şi până în prezent este Contabilul Şef al UBB-R, d-na Csokany Petronela-Mihaela”, se arată în comunicatul de presă al UBB-R.