Deputat PSD, despre protestul fermierilor: „Cel mai important lucru este nu să blocăm Bucureștiul, ci efectiv să vorbim, să avem un dialog”

Deputat PSD, despre protestul fermierilor: Cel mai important lucru este nu să blocăm Bucureștiul, ci efectiv să vorbim, să avem un dialog
Foto: Facebook @ Marius Humelnicu

Deputatul PSD Marius Humelnicu a declarat în emisiunea Bună, România, cu Răzvan Zamfir și Radu Buzăianu că rezolvarea problemelor fermierilor și transportatorilor nu trebuie să se facă prin blocarea traficului în Capitală:

Deputat PSD, despre revendicările protestatarilor

„După cum a spus domnul prefect sunt 25 de puncte pentru fiecare categorie socio-profesională, că vorbim de fermieri, că vorbim de transportatori. De fiecare dată am zis că PSD atunci când se află la guvernare vorbim despre dialog și despre transparență.

Cel mai important lucru este nu să blocăm Bucureștiul, ci efectiv să vorbim, să avem un dialog. Avem un calendar luni, marți și miercuri și să vedem din punct de vedere tehnci cu comisia astfel încât din revendicări să rezolvăm câteva dintre ele. În niciun caz nu cu ceartă, nu cu amenințări și cu tot ceea ce ține nu de democrație, ci de anul ăsta electoral care este foarte greu”,

Noi ca parlamentari am avut nenumărate nemulțumiri. De ce? Salariile sunt foarte mari, 16 salarii, prime peste prime și avem faliment. Trebuie să vorbim de performanță, dacă nu au performanță trebuie să nu își ia nici variabila, și nici salariile atât de mari pentru că sunt salarii foarte, foarte mari.

Fermierii și transportatorii, blocați la marginea Capitalei

Fermierii care au pornit în marș, din toată țara, spre Capitală pentru a protesta în fața Guvernului cu tractoare și utilaje au ajuns joi la marginea Bucureștiului, după ce au spart barajul poliției de la intersecția centurii cu drumul spre Chiajna.

Protestatarii au intrat în localitatea Chiajna, în timp ce polițiștii și jandarmii i-au blocat din drum.

De joi seara, dinspre centura Capitalei sunt zeci de tractoare, mașini din Teleorman, Dâmbovița, Argeș, aduse de fermierii care au venit spre București și care vor să ajungă înspre Piața Victoriei la Guvern.

Pe de altă parte, au fost mobilizate multe forțe de ordine, zeci de jandarmi și polițiști, care continuă să blocheze înaintarea protestatarilor.

Joi, s-a format o adevărată baricadă din mai multe mașini de Poliție și Jandarmerie iar Chiajna a fost înconjurată de forțele de ordine.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`