DNA, sesizată cu privire la un proiect pe bani europeni, cu Dan Barna „unul din principalii pioni”. Denunțătorul, om cu dizabilități: Prețuri supraevaluate, licitații trucate și sabotaj / Sorina Matei prezintă denunțul, în exclusivitate (FOTO, VIDEO)

Ozsvath Zsolt, unul dintre oamenii cu dizabilități implicat în proiectele sociale pe bani europeni coordonate de firma lui Dan Barna, a depus un denunț la DNA Alba, în data de 15 octombrie, prin care reclamă, printre altele,supraevaluareaprețurilor şi licitaţii trucate, explicând că persoanele cu handicap au fost folosite, şi nu ajutate, cum anunţa în mod formal iniţiativa.

Denunțul, precum și alte documente oficiale din ancheta DNA, care au fost prezentate în exclusivitate de Sorina Matei, pot fi consultate AICI

Este vorba de o afacere despre care Rise Project nota că a luat naștere la Sebeș, în anul 2011, sub forma unui centru de copiere, fotografie și design computerizat, înființat în cadrul asociației „Trebuie”. Dacă șefa de proiect desemnată din partea Consiliului Județean Alba a fost Magdalena Bene, coordonatorul regional formator era firma lui Dan Barna. Ba mai mult, însuși prezidențiabilul USR-PLUS era implicat personal în proiect, spune Ozsvath Zsolt.

„În 2011 a început acest proiect și manager de proiect a fost Magdalena Bene, din partea CJ Alba, ca și instituție de implementare a proiectului. Dan Barna a fost unul din principalii pioni ai acestui proiect. A fost consilierul proiectului și partener important în acest proiect. Dânsul a fost repartizat de către managerul de proiect Magdalena Bene să se ocupe de întreprinderea noastră. Adică să ne ofere sprijin, suport pe limbaj”, a afirmat Ozsvath Zsolt, în direct pe B1TV, în emisiunea „Actualitatea Românească moderată de Sorina Matei.

Scopul proiectului derulat cu fonduri europene era formarea profesională a oamenilor cu dizabilități

El era remunerat cu un salariu brut de 2.7000 de lei pe zi și a explicat că scopul proiectului era acela de a specializa oamenii cu dizabilitățiîn design computerizat, astfel încât la final să poată face o întreprindere sustenabilă pe piața locală și județeană. Chiar și așa, spune Ozvath Zsolt, „nu s-a mai realizat nimic”, pentru că „mai mult a fost vorbărie goală”.

„Trebuia ca noi să ne specializăm în copiere, desing computerizat, pentru ca la final să putem să facem o întreprindere sustenabilă pe paiața locală și județeană, ca să avem o activitate. Ei au plătit un PFA și nu s-a mai realizat nimic. Nicio asociație, nicio întreprindere. Mai mult a fost vorbărie goală”, a adăugat acesta.

Ce reclamă de facto denunțătorul la DNA

Concret, în cadrul denunțului depus la DNA, Ozvath Zsolt a reclamat-o pe Magdalena Bene pentru faptul că, „pe tot parcursul proiectului”, i-a „împiedicat” pe oamenii cu dizabilități să-și desfășoare activitatea „prin metode discreționare, sabotare, presiuni și șicanări concrete”. (Denunțul complet poate fi consultat AICI)

Mai mult decât atât, adaugă Ozvath Zsolt, banii pe proiect au fost „risipiți”, iar persoanele cu handicap „lucrau pe un singur calculator” sau erau nevoiți să își aducă laptopul de acasă, deși conducerea proiectului plătise prețuri importante pentru o aparatură supraevaluată.

Când și-a dat seama Ozvath Zsolt că proiectul nu se desfășoară conform promisiunilor, iar prețurile au fost supraevaluate

Întrebat de către realizatoarea Sorina Matei, în emisiunea „Actualitatea românească”, când și-a dat seama că operațiunea nu se de desfășoară în termenii stipulați inițial, denunțătorul Ozvath Zsolt a răspuns: „Când noi am cerut aparatura necesară. Noi am făcut niște studii de piață. Ne-a cerut Magdalena Bene să facem așa ceva. Am făcut referat de necesitate, de materiale, ce aparatură, ce utilaje de care am mai avea noi nevoie pentru ca întreprinderea să poată fi viabilă, la sfârșitul proiectului. De fapt, ei nu ne-au dat apartura necesară, pentru că noi nici nu puteam să facem față când se termina proiectul cu firmele de pe piață”.

Referitor la momentul în care și-a dat seama că prețurile aparaturii au fost supraevaluate, același Ozvath Zsolt a răspuns: „La întreprindere, la birou, ne-a parvenit o fișă de magazie de la CJ (n.r. – Alba), în care noi am văzut niște prețuri astronomice la utilajele și la aparatura, care ne-a fost deja livrată”.

„Eu am făcut memorii la coordonatorul organizației «Trebuie», am făcut la doamna Magdalena, manager de proiect. Am adus în discuție toate problemele cu care ne confruntăm și dânsa cunoștea, de fapt, că noi nu putem cu aparatura pe care ne-a dat-o să putem fi sustenabili, să putem continua”, spune Ozvath Zsolt, care a precizat că demersurile sale nu au avut niciun rezultat concret.

Ozvath Zsolt, despre Dan Barna: „Eu sunt prieten cu domnul Barna pe Facebook, nu m-a blocat. Eu n-am făcut plângere împotriva lui. Doar că domnul Barna nu mi-a oferit suportul până la capăt. Nu ne-a ajutat cum ar trebui și cum spunea el, pe limbajul de fonduri europene. Îmi e rușine de dânsul și nu știu cum are tupeul să vrea să ajungă președintele României, când proiectul acesta, pe care am lucrat eu, și întreprinderea au eșuat”.

Acest dosar a mai fost pe masa procurorilor DNA în două rânduri, dar el a fost închis de tot atâtea ori. Prima oară se întâmpla în 2018, în timp ce a doua închidere se petrecea un an mai târziu, în martie 2019.

„În concluzie eu, ca persoană cu handicap din grupul țintă, am ajuns în aceeași situație în căutarea unui loc de muncă din anul 2011. Acest proiect a avut la dispoziție o sumă foarte mare de bani pentru incluziunea pe piața muncii a persoanelor cu handicap și al altor categorii de persoane vulnerabile social. Am realizat în ce mă privește pe mine, excluziunea mea de pe piața muncii. Instituția care a implementat acest proiect social, nu și-a pus niciodată problema că nu voi mai avea serviciu. Prin susținerea lor reală a IS de ES Sebeș, eu puteam să lucrez în continuare la această întreprindere socială în producerea unor materiale competitive”, se arată în denunțul depus de Ozvath Zsolt, în 15 octombrie, la DNA Alba.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`