Dragoș Anastasiu a precizat duminică, în conferința de presă în care și-a anunțat demisia că, pe perioada cât a deținut funcțiile de consilier prezidențial și pe cea de vicepremier în Guvernul Ilie Bolojan, a deținut un certificat ORNISS care îi permitea, între altele, accesul la informații cu diferite grade de confidențialitate.
Întrebat de jurnaliști dacă a deținut certificat ORNISS și dacă din verificările derulate de instituțiile abilitate nu au considerat o “vulnerabilitate” implicarea sa în dosarul DNA, el a confirmat:
„Da. Nu pot să vă dau răspuns la așa ceva, nu mi-am dat singur certificat ORNISS, eu l-am primit”.
Chestionat dacă a completat un formular sau a obținut certificatul în baza jurământului de credință depus la învestirea în funcție, el a arătat că nu există un singur formular de completat: „Să nu credeți că există certificat ORNISS, nu cu un formular, o cărticică”.