Dumitru Buzatu, liderul PSD Vaslui, a declarat că al doilea tur al alegerilor prezidențiale va fi unul greu pentru PSD. În opinia sa, vom asista la „o bătălie destul de interesantă”.
„Va urma un tur al doilea care cu siguranță va fi foarte greu pentru noi și va presupune o mobilizare exemplară a populației. Vom vedea dacă vom reuși să capacităm o parte dintre votanții celor care astăzi sunt pe locul trei, patru și tot așa mai departe”, a declarat Dumitru Buzatu, pentruRFI.
El a mai precizat că, după părerea sa, forțele de dreapta sunt într-un anumit fel consolidate: „Este vorba de PNL-ul președintelui Iohannis, de USR-ul domnului Barna, de asemenea se adaugă PMP-ul. Sigur, candidatul Mircea Diaconu va juca un rol special în contextul celui de-al doilea tur și cred că vom avea parte de o bătălie destul de interesantă pentru câștigarea primului loc”.