Ecaterina Andronescu, față în față cu protestatarii: ‘Cum e posibil să moară înecat în rahat un copil de 3 ani?’ / ‘Puteți să mă urâți, dar eu sunt profesor de o viață și mi-am făcut datoria’

Ecaterina Andronescu, față în față cu protestatarii: 'Cum e posibil să moară înecat în rahat un copil de 3 ani?' / 'Puteți să mă urâți, dar eu sunt profesor de o viață și mi-am făcut datoria'
Foto: Inquam Photos / Mircea Roșca

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a avut, vineri, un schimb de replici cu protestatarii care au așteaptat-o în fața sediului PSD Sibiu.

Manifestanții i-au cerut explicații cu privire la cazul copilui de trei ani din județul Iași care a murit luna trecută în fosa septică din curtea școlii.

“Eu vin după două zile de dialog cu miniștrii Educației din UE. Și în acest dialog am aflat că toți se confruntă cam cu aceleași lucruri cu care ne confruntăm și noi”, a fost r[spunsul ministrului PSD.

Uluit, unul dintre manifestanți a insistat să afle dacă și celorlalți europeni le mor copiii “înecați în rahat.”

“În România, școlile, din punctul de vedere al patrimoniului nu sunt în responsabilitatea Ministerului Educației. Sunt în responsabilitatea autorităților locale. E foarte greu să înțeleg ce s-a întâmplat acolo de nu au făcut ce trebuiau să facă”, a replicat Andronescu, care nu vede niciun motiv să demisioneze, arată stiripesurse.ro

Ecaterina Andronescu, față în față cu protestatarii: ‘Cum e posibil să moară înecat în rahat un copil de 3 ani?

Protestatar: Ar fi trebuit să vă dați demisia a doua zi!

Ecaterina Andronescu: „Asta e părerea dumneavoastră!”

“Sunt lucruri unde am responsabilitate și mi le asum. Sunt un om de școală. Nicio zi nu am lucrat în altă parte. Eu cred că ce am putut eu să fac, am făcut. (…) În bugetul de anul acesta și acum este Hotărârea de Guvern pe traseu (…) pentru repartizarea unei sume de 65 de milioane de lei destinate grupurilor sanitare din școlile care au grupurile în curte”, a continuat Ecaterina Andronescu.

Protestatar: Ați mai mai fost la minister. Ați distrus învățământul!

Ecaterina Andronescu: „Asta e părerea dumneavoastră. Puteți să mă urâți, dar eu sunt profesor de o viață și toată viața mi-am făcut datoria.„, a fost un alt dialog dintre un alt protestatar și ministrul Educației, Ecaterina Andronescu.”

Ultima oră
00:15 - Judo: Alexandru Raicu a câștigat medalia de bronz la turneul de Grand Slam de la Paris
23:49 - Mai multe persoane s-au adunat în fața Spitalului Județean Satu Mare pentru a cere explicații despre moartea unei tinere gravide. Medicii spun că starea femeii s-a deteriorat rapid
23:10 - Marius Șumudică a revenit cu victorie în Turcia și a făcut spectacol la conferința de presă, dar e atacat de un fost translator: „Ne insultă țara pe la spate”
22:53 - Beatrice Mahler: Am triplat consumul de oxigen față de valul 3 / Măsurile suplimentare din spital ne creează o stare de confort care a lipsit în trecut
22:31 - Gina Pistol și fetița au plecat din casa lui Smiley
22:14 - Principalul suspect pentru uciderea parlamentarului britanic David Amess, audiat ore întregi de forțele antitero. BBC: Un nou atac terorist e încă „probabil” în Marea Britanie
21:43 - Manifestație împotriva fascismului la Roma, cu circa 200.000 de persoane. Demonstranții au cerut interzicerea grupului Forza Nuova (VIDEO)
21:17 - Vlad Voiculescu: Singura coaliție posibilă pentru USR PLUS, cea cu PNL și UDMR. Dacă nu se vor întoarce la negocieri până în cursul zilei de duminică, probabil veți vedea un guvern USR PLUS în Parlament (VIDEO)
20:58 - Un tânăr dat în urmărire națională a fost împușcat de polițiști. Bărbatul încercase să fugă de oamenii legii
20:19 - Accident cumplit în județul Prahova. Patru persoane, printre care și un bebeluș, au fost transportate la spital (VIDEO)