Elena Lasconi, lidera USR, ar trebui să se retragă din cursa prezidențială și să-l susțină pe Crin Antonescu. Este punctul de vedere exprimat de primarul municipiului Buzău, Constantin Toma (PSD) și europarlamentarul Gheorghe Falcă (PNL).
Cei doi politicieni susțin că Elena Lasconi ar trebui să facă un pas înapoi și să-l susțină pe Crin Antonescu la alegerile prezidențiale. Constantin Toma și Georghe Falcă au făcut aceste comentarii pe acest subiect, în emisiunea Talk B1 cu Gabriela Mihai.
Întrebat dacă are cunoștință despre intenția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, de a o contacta pe Elena Lasconi ca să-i propună să se retragă, primarul municipiului Buzău a spus că decizia îi aparține șefului său de partid. Pe de altă parte, a spus, lidera USR ar trebui să facă un pas în spate, în favoarea lui Crin Antonescu.
„Cu siguranță, ar trebui și doamna Elena Lasconi (să se retragă – n .red.), este un moment absolut deosebit, se irosesc voturile de pomană. Este și un orgoliu din partea dumneaei. A avut al doilea număr de voturi după Georgescu la alegerile din 24 noiembrie. Acum înțeleg că în sondaje stă destul de prost și ar trebui ca acele voturi să nu fie irosite, să fie îndreptate spre, Uniunea Europeană, dacă vreți, spre Crin Antonescu”, a declarat Constantin Toma.
Politicianul PSD s-a arătat neîncrezător în legătură cu acest lucru. Constantin Toma nu crede că Lasconi va accepta să se retragă în favoarea candidatului PSD – PNL – UDMR.
„La cât este de orgolioasă, nu prea văd (să facă un pas în spate – n. red.) dar sper să înțeleagă că acesta este pasul normal”, a încheiat Constantin Toma.
La rândul său, europarlamentarul PNL Gheorghe Falcă a afirmat, în cadrul aceleași intervenții, că obiectivul României este de a rămâne în Uniunea Europeană și în NATO. El și-a exprimat speranța că USR îl va susține pe Crin Antonescu, în turul al doilea.
„Eu spun că era foarte bine dacă USR intra în echipa guvernamentală și toți să avem un singur candidat. Obiectivul României este să rămânem în parametrii euroatlantici, în valorile generate de Uniunea Europeană, într-o siguranță a NATO, iar aici nu mai este loc de întoarcere. Ce m-a bucurat este că USR va lua în calcul o eventuală intrare la guvernare după alegerile prezidențiale, cee ace arată că va exista un mesaj puternic ca în turul doi domnul Crin Antonescu să primeacă integral voturile din acea parte pentru ca succesul să fie asigurat.
Eu cred că astăzi, conform sondajelor, domnul crin Antonescu este în turul doi și sper ca foștii mei colegi primari, așa cum s-au implicat în campaniile lor să facă aceeași campanie electorală pentru Crin Antonescu și pentru România. Acum nu mai vorbim despre o persoană, vorbim despre România. Unde vrem. Este ca și cum ne-ar fi întrebat cineva înainte de 2007, la vot: intrăm sau nu intrăm în Uniunea Europeană”, a explicat Gheorghe Falcă.