Vicepreședintele PDL Elena Udrea a anunțat, într-o intervenție pe blogul personal, că soțul său, omul de afaceri Dorin Cocoș, a cumpărat fostul Hotel Grivița, în urma unor lungi negocieri.
„Soţul îmi spune că da, a reuşit până la urmă să cumpere, după negocieri lungi despre care în treacăt îmi amintise acum câteva luni, fostul Hotel Griviţa. O clădire monument istoric ajunsă o ruină, dar care este lipită de hotelul pe care îl are deja la Gara de Nord, Eurohotels. Vânzătorii sunt persoane private, moştenitori care şi-au redobândit proprietatea în instanţa de judecată„, scrie Elena Udrea.
Liderul PDL a făcut declarația în contextul unei dispute cu un post de televiziune referitoare la această tranzacție, potrivit Mediafax.
Elena Udrea și-a felicitat soțul pe această cale, spunând că sub conducerea lui, clădirea va fi amenajată și reabilitată.
„În acelaşi timp, îl felicit pe Dorin pentru că va curăţa mizeria aceea de loc, va amenaja un hotel frumos care va atrage turişti şi, în acelaşi timp, va reabilita un monument istoric de care nimeni nu s-a mai îngrijit şi a ajuns o dărâmătură pentru care autorităţile nu au găsit nicio soluţie în atâţia ani. Cu cât mai mulţi oameni de afaceri vor face astfel de investiţii, cu atât mai frumos va fi Bucureştiul şi mai căutat de turişti„, a mai scris Udrea.