Emilia Șercan: Lucian Bode e conștient că teza e plagiată și încearcă să anuleze decizia UBB. Nicolae Ciucă, mult mai bine consiliat, a reușit să blocheze verificările Comisiei de etică și CNATDCU (VIDEO)

Emilia Șercan: Lucian Bode e conștient că teza e plagiată și încearcă să anuleze decizia UBB. Nicolae Ciucă, mult mai bine consiliat, a reușit să blocheze verificările Comisiei de etică și CNATDCU (VIDEO)
Foto: Inquam Photos / George Călin

Lucian Bode, ministru al Afacerilor Interne și secretar general al PNL, este conștient că teza sa e doctorat este plagiată și încearcă, prin diverse soluții in extremis, în justiție, să anuleze decizia de plagiat pe care a emis-o Universitatea Babeș-Bolyai, a declarat jurnalista de investigație Emilia Șercan, miercuri, pe B1 TV, la „News Pass” cu Laura Chiriac, acolo unde a vorbit și despre cazul premierului Nicolae Ciucă, președintele aceluiași partid.

Emilia Șercan, pe B1 TV: Lucian Bode este conștient că teza de doctorat este plagiată

Întrebată despre reacția lui Lucian Bode în scandalul de plagiat, jurnalista a explicat: „Eu cred că este o încercare disperată a domnului Bode de a bloca orice… sau, în fine, de a anula, în momentul de față, pentru că deja, înainte, când a deschis procesul, era încercarea de a bloca un verdict, acum, odată cu emiterea deciziei și cu această hotărâre a instanței de a-i respinge cererea de suspendare, practic următorul pas din ceea ce a anunțat domnul Bode este anularea deciziei prin care Universitatea Babeș-Bolyai a confirmat plagiatul din teza domniei sale”.

„Eu înțeleg următorul lucru. Astăzi se împlinește un an de când am scris despre teza de doctorat a domnului premier Nicolae Ciucă. Nicolae Ciucă a avut o altă rapiditate în reacție și a reușit să blocheze și o verificare din partea Comisiei de etică și, mai departe, o verificare din partea CNATDCU”, a adăugat Emilia Șercan.

Întrebată dacă se poate spune că Nicolae Ciucă a fost consiliat mai bine, ea a punctat: „Da, aș zice că a fost mult mai bine consiliat, a avut și o parte consistentă de ajutor din partea Parchetului General, care a ridicat actele originale ale tezei și ale dosarului de doctorat, chiar teza de doctorat, de fapt, și toate documentele din dosarul de doctorat, practic blocând verificarea tezei de către Comisia de etică”.

„Domnul Bode n-a făcut lucrul acesta – și eu, din analiza pe care am făcut-o asupra modului în care a reacționat, din informațiile pe care le am adunate, mie îmi arată că domnul Bode a fost absolut convins că, de fapt, Universitatea Babeș-Bolyai nu îi va da o decizie de plagiat”, a continuat Emilia Șercan.

„A primt acea primă decizie de 2,95%, pe care a și salutat-o cu foarte multă aroganță pe Facebook și în mod public și a spus că teza este în regulă, numai că, după ce am reușit să îi verific teza și să arăt că conținutul plagiat din teză este mult mai mare, a început această luptă aproape disperată pentru a încerca, cum spuneam, suspendarea deciziei de autosesizare a Comisiei de Etică a Universității Babeș-Bolyai și acum probabil această cerere de chemare în judecată pentru anularea verdictului emis de către Universitatea Babeș-Bolyai”, a afirmat profesoara universitară.

„Asta mie îmi arată un singur lucru. Domnul Bode este conștient de faptul că teza este plagiată – în acest moment, e conștient că teza este plagiată – și încearcă, practic, prin diverse soluții in extremis, în justiție, să anuleze decizia de plagiat emisă de Universitatea Babeș-Bolyai. Totuși, eu nu am cum să nu remarc faptul că domnul Lucian Bode nu m-a dat în judecată”, a mai spus Emilia Șercan.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`