Emilia Șercan, jurnalistă de investigație, a comentat decizia Comisiei de etică de la ASE în cazul acuzațiilor de plagiat referitoare la Mircea Geoană, duminică, pe B1 TV, la „Pe bune!” cu Răzvan Zamfir, și a subliniat că Geoană „este și va rămâne plagiator, indiferent de ce va spune inclusiv instanța de apel în acest caz”.
Jurnalista spune că, chiar și în cazul în care Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare va confirma decizia Comisiei de etică de la ASE, „Mircea Geoană are o patalama la mână, dar asta nu îi va schimba statutul de plagiator”.
„Chiar dacă și CNATDCU va veni cu o decizie și va spune că păstrează decizia Comisiei de etică, nu va schimba cu absolut nimic. Mircea Geoană are o patalama la mână, dar asta nu îi va schimba statutul de plagiator. Este și va rămâne plagiator, indiferent de ce va spune inclusiv instanța de apel în acest caz. Și dacă el va considera, de ce nu mă dă în judecată? Nu m-a dat în judecată până acum (…). E vorba despre încălcarea unui drept de proprietate intelectuală”, a declarat Emilia Șercan.
Profesoara universitară spune că Mircea Geaonă a plagiat din trei lucrări, dintre care două ale foștilor președinți americani Bill Clinton și George W. Bush.
„Mai este o altă lucrare din care plagiat destul de mult, undeva în jurul a 3.000 de rânduri (…). Cam peste 3.000 sunt plagiate dintr-o altă lucrare și în jur de 1.000 sunt plagiate din cele două lucrări ale lui Bill Clinton și George W. Bush. Mircea Geaonă știe foarte bine că dacă s-ar ajunge la un proces se va pune în discuție inclusiv partea de proprietate intelectuală”, a mai spus Emilia Șercan.