Partidele politice și candidații au la dispoziție 48 de ore de la încheierea alegerilor pentru anularea rezultatului votului într-o circumscripție, în cazul în care constată fraude electorale.
Potrivir articolului 39 din Legea 115/2015 privind organizarea alegerilor, în cazul unei fraude electorale, cererea de anulare a alegerilor dintr-o circumscripție electorală se poate face numai de către partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale sau organizații ale cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri ori candidații independenți care au participat la alegeri și numai în termen de 48 de ore de la închiderea votării, sub sancțiunea decăderii.
Cererea trebuie motivată și însoțită de dovezile pe care se întemeiază. Cererea poate fi admisă numai dacă cel care a sesizat frauda nu este implicat în producerea acesteia. Cererea trebuie soluționată până la data publicării rezultatului alegerilor în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ce înseamnă mai exact sintagma “în termen de 48 de ore de la închiderea votării”? Senatorul PNL Daniel Fenechiu a precizat pentru B1.RO că este vorba despre 48 de ore de la comunicarea de către comunicarea de către Biroul de Circumscripție a Procesului Verbal.
Aceeași Lege prevede, la articolul 27, că biroul electoral de circumscripție județeană, respectiv biroul electoral de circumscripție a municipiului București totalizează voturile exprimate pentru consiliul județean, respectiv pentru Consiliul General al Municipiului București și pentru primarul general al municipiului București și stabilește rezultatul alegerilor; eliberează consilierilor și primarului general al municipiului București certificatul doveditor al alegerii, după care transmite consiliului județean, respectiv Consiliului General al Municipiului București procesele-verbale și celelalte documente privind rezultatul alegerilor.