Celtic și Rangers, cele mai titrate echipe de fotbal ale Scoției, au jucat miercuri primele partide după moartea Reginei Elisabeta a II-a, în Liga Campionilor, iar diferențele de viziune care au construit rivalitatea din „Old Firm Derby” s-au făcut remarcate din nou, de această dată chiar în privința raportării la regretata suverană britanică.
Fanii lui Celtic s-au deplasat miercuri la Varșovia, acolo unde favoriții lor au jucat împotriva lui Șahtior, care nu își poate disputa meciurile pe teren propriu din cauza războiului. Înainte de primul fluier, care nu a fost precedat de un moment de reculegere, „alb-verzii” din Glasgow au afișat mesajul „F… the Crown”.
Ceva mai târziu, fanii lui Celtic au afișat mesajul „Ne pare rău pentru pierderea ta, Michael Fagan!”, o aluzie la britanicul bolnav de schizofrenie care, în 1982, a intrat prin efracție în Palatul Buckingham și a ajuns în dormitorul reginei, stând de vorbă cu suverana.
Shame on the Glasgow #Celtic fans who insulted #TheQueen at their match tonight. Among their foul abuse, they held up a banner praising the intruder who entered Her Majesty’s bedroom at Buckingham Palace. #royal pic.twitter.com/NI8Zx16cRI
— Richard Eden (@richardaeden) September 14, 2022
Cealaltă tabără din derby-ul Old Firm al Scoției a jucat miercuri seară pe teren propriu, primind vizita lui Napoli. În contrast cu marii lor rivali, la începutul partidei, fanii lui Rangers au afișat o scenografie uriașă cu silueta reginei și drapelul britanic în fundal.
Sub drapelul Regatului era scris „Majestatea Sa, Regina Elisabeta a II-a”.
Rangers fans paid tribute to the late Queen Elizabeth II ahead of their Champions League match against Napoli. pic.twitter.com/uGCans2hq1
— ESPN UK (@ESPNUK) September 14, 2022
Meciul a debutat cu un minut de reculegere.
This is how it’s done folks.
Take a bow @RangersFC fans.
Top class 🇬🇧👏👏👏 pic.twitter.com/Xr6rdLCXXd
— Sophie Corcoran (@sophielouisecc) September 14, 2022
Rangers vs. Celtic este unul dintre cele mai încrâncenate derby-uri din lume, fiind văzut adesea ca o confruntare între protestanții și catolicii din Scoția. Ambele echipe au luat naștere în secolul IXX, iar rivalitatea lor a căpătat în timp conotații religioase, sociale și politice.