Premierul Florin Cîțu a declarat miercuri, în cadrul unei coferințe de presă că Guvernul a luat o decizie de a elimina cât mai rapid Secția Specială, criticată în recentul raport MCV. Premierul a subliniat că varianta aprobată în Guvern este cea pe care o susţine, dar că în coaliție sunt încă dezbateri. Florin Cîțu a subliniat că SIIJ trebuie desființată până la finalul anului.
„Nu putem să negăm ceea ce scrie în raportul MCV. Această guvernare a făcut progrese importante în a elimina din tot ceea ce a fost stricat sau a fost introdus greşit în sistemul juridic în ultimii ani de zile. Deci, facem progrese. Asta nu poate nimeni să nege. În acelaşi timp, iarăşi nu poate nimeni să nege ceea ce am spus încă de la început, că cei de la Comisia Europeană susţin eliminarea MCV, cât mai repede pentru România. În ceea ce priveşte guvernul, am luat o decizie foarte rapid de a aproba un proiect de lege care desfiinţează Secţia Specială.
Am mers la Parlament. A trecut de Camera Deputaţilor. Eu întotdeauna am spus că varianta pe care noi am aprobat-o în Guvern este cea pe care o susţin şi care cred că este optimă. În coaliţie, bineînţeles că sunt dezbateri. Am văzut că şi la alocaţii lucrurile s-au întârziat.
Voi merge din nou în coaliţie să explic de ce este important şi cu acest raport şi faptul că ceea ce noi am aprobat în Guvern este ceea ce noi susţinem. Voi încerca în continuare să îi conving pe liderii coaliţiei, pe preşedinţii de partid, că aceasta este varianta pe care mergem în continuare. Dar noi avem mai multe angajamente. Unul dintre ele este acela de a aproba legile justiţiei şi vom merge în continuare cu toate legile justiţiei, să fie aprobate în Parlamentul României şi mă voi implica direct şi acolo”, a explicat Florin Cîţu, la finalul şedinţei de miercuri a Guvernului.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.