Florin Cîțu: Sunt discuții cu foarte mulți investitori. Trebuie să intrăm în ring să ne batem pentru investiții, nu trebuie să mai așteptăm. Ca stat, trebuie să creăm cadrul legal care să invite investitorii

Florin Cîțu: Sunt discuții cu foarte mulți investitori. Trebuie să intrăm în ring să ne batem pentru investiții, nu trebuie să mai așteptăm. Ca stat, trebuie să creăm cadrul legal care să invite investitorii
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Prim-ministrul Florin Cîțu susține că autoritățile poartă discuții cu mulți investitori și că România se pregătește inclusiv pentru a răspunde interesuluifață de relocarea anumitorprocese de producție în Europa după pandemia de COVID-19, în condițiile în care 2020 a arătat „clar că dependența de producția din China reprezintă o problemă în anumite situații”.

Florin Cîțu, despre atragerea de investiții

„Sunt discuții cu foarte mulți investitori, și aici vrem să schimbăm paradigma. Eu m-am săturat să stăm și să așteptăm să vină investitorii la noi, deci noi stăm acasă, ne facem frumoși și după zicem, `ia, uite, vine investitorul`, dar de fapt el se oprește în Ungaria sau se oprește în Slovacia”, a declarat primul-ministru, marți seară, la TVR 1.

România trebuie să atragă investiții printr-o atitudine pro-activă, a explicat Florin Cîțu.

„Trebuie să mergem noi după investitori, trebuie să fim pro-activi, trebuie să mergem să discutăm, să prezentăm România și beneficiile investitorilor în România, să mergem noi acolo. Trebuie să ne prezentăm prin ambasade, prin tot ce avem în altă parte. Trebuie să intrăm în ring să ne batem pentru investiții, nu trebuie să mai așteptăm, și asta vom face. Să știți că sunt foarte multe sectoare, mai ales acum, după ce anul trecut am văzut clar că dependența de producția din China reprezintă o problemă în anumite situații, există interes pentru a reloca anumite proceduri sau procese de producție în Europa și România se pregătește pentru așa ceva. Ca stat, noi ce trebuie să facem este să creăm cadrul legal care să îi invite pe investitori și să poată să aibă încredere”, a adăugat Florin Cîțu.

Dacă investitorii sunt asigurați că proprietatea privată este respectată cu strictețe, spune premierul, aceștia vor veni.

„Atât timp cât îi asigurăm că proprietatea privată este sfântă și nu există niciun risc asupra proprietății private, să știți că vin. Când există semne de întrebare că un investitor poate să își piardă investiția datorită unui sistem legal sau de justiție care nu este independentă ș.a.m.d., oamenii nu vin, deci trebuie să arătăm justiție independentă, proprietatea privată este sfântă ș.a.m.d., lucruri simple, și veți vedea că vin și investitorii”, a mai spus Florin Cîțu, care a vorbit marți seară și despre alocații, și despre puterea de cumpărare.

Ultima oră
00:13 - Ministrul Justiției a intervenit după documentarul Recorder: „Nu am primit de la magistrați sesizări” (VIDEO)
23:56 - Șoriciul, gustarea de sezon recomandată de Mihaela Bilic: „Potrivit și pentru siluetă și pentru sănătate” / Ce îl face să fie un aliment benefic pentru organism
23:28 - Rețeta recomandată de Anna Lesko pentru Postul Crăciunului. Cum se prepară plăcințele cu praz și cartofi
23:00 - Dramă în familia Alinei Pușcaș! Vedeta a răbufnit după un comentariu insensibil: „Hal de femeie”
22:47 - Tudor Chirilă, mesaj tranșant după publicarea documentarului Recorder: „O radiografie dureroasă despre prăbușirea independenței justiției” / Ce le-a cerut public lui Nicușor Dan și lui Ilie Bolojan
22:41 - Vizitele la saloanele de înfrumusețare, tot mai căutate de sărbători. Cât costă un machiaj profesional și ce trenduri domină luna decembrie
22:08 - Antonia a ajuns la spital din cauza unei probleme grave de sănătate: „Ar fi putut să aibă un final tragic” / Greșeala care a adus-o în situația critică
22:05 - Planurile schiorilor, date peste cap. Zeci de pârtii închise și Sărbători fără zăpadă la munte: „Peisajul nu arată foarte bine pentru această perioadă”
22:03 - O bacterie periculoasă, descoperită în apa de la Spitalul pentru Copii „Sf. Maria” din Iaşi. Ministrul merge la fața locului. Celulă de criză constituită la Ministerul Sănătăţii
21:32 - O destinație preferată de români vine cu noi reguli privind consumul de alcool de Revelion