Gabriel Biriș: Ne întoarcem în anii ’90? Parlamentul scutește de impozit câștigurile din crypto, în timp ce Finanțele discută creșteri de impozite

Gabriel Biriș: Ne întoarcem în anii ’90? Parlamentul scutește de impozit câștigurile din crypto, în timp ce Finanțele discută creșteri de impozite
Foto: Gabriel Biriș / Facebook

Gabriel Biriș, avocat specializat în fiscalitate, a reacționat cu un comentariu dur cu privire la proiectul de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede.

Critici dure lansate de Gabriel Biriș

Acesta precizează că un astfel de proeict legislativ ne întoarce în anii ’90, în timp ce Ministerul Finanțelor discută creșteri de impozite.

„Incredibilă mizeria asta! Parlamentul scutește de impozit câștigurile din crypto (miliarde de euro!) în timp ce Finanțele discută creșteri de impozite pe muncă și TVA!!! Ne întoarcem în anii ’90 când Monitorul era plin de scutiri de taxe vamale pentru șmecheri care aveau vapoarele cu marfă în vamă? Legea a fost alaltăieri votată în Cameră și merge la promulgat. Sper să nu fie promulgată!”, scrie Biriș, pe Facebook.

Nicolae Biriș a făcut acest comentariu în contextul în care Camera Deputaților a aprobat, luni, ca for decizional, un proiect de lege care include, printre altele, scutirea de impozit pe venitul persoanelor care obțin câștiguri din criptomonede până la 31 iulie 2025.

Amendamentul a fost propus de deputatul independent Sabin Șărmaș (ex PNL), potrivit economedia.

Amendamentul depus la proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgență a Guvernului nr.107/2024 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare în domeniul gestionării creanţelor bugetare şi a deficitului bugetar pentru bugetul general consolidat al României în anul 2024, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative înscris la Camera Deputaților și prevăzut într-un raport al Comisiei pentru Buget, Finanțe și Bănci din 11 noiembrie:

„Art. II. Prin derogare de la prevederile art. 116 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, sunt scutiți de la plata impozitului pe venit contribuabilii  persoane fizice, pentru veniturile realizate din diferența dintre veniturile din investiții în monede virtuale achiziționate în scopul revânzării și veniturile realizate și încasate în monede virtuale, până la 31 iulie 2025 inclusiv”.

În motivarea măsurii, Sabin Șărmaș afirmă că astfel vor „crește transparența” și încrederea.

„Această măsură tranzitorie contribui la creșterea transparenței în ceea ce privește tranzacțiile cu criptomonede efectuate de contribuabilii din România și ar permite o mapare reală a acestei piețe din economia românească. Prin această măsură temporară, investitorii vor avea posibilitatea de a-și transfera sumele câștigate cu titlu de investiții în instituțiile de credit din România, generând un flux de numerar suplimentar în economie. Totodată, prin acest cadru legal, instituțiile de credit vor avea încrederea de a permite transferul acestor sume în conturile curente, eliminând teama sau riscurile de fraudă care planează în prezent”, se arată în motivarea la amendamentul depus de deputatul independent Sabin Șărmaș (ex PNL).

Pentru a intra în vigoare, proiectul de lege trebuie promulgat de șeful statului și publicat în Monitorul Oficial.