Senatoarea PSD Gabriela Firea a declarat duminică, pentru B1 TV, că e falsă știrea conform căreia ea, Sorin Grindeanu și Mihai Tudose ar forța intrarea partidului la guvernare. Firea a mai spus că PNL a ajuns să guverneze, deși a pierdut alegerile parlamentare, și și-a demonstrat incompetența, iar acum mai și are curajul său pună condiții.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii ”Dosar de politician”, moderată de Silviu Mănăstire pe B1 TV.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
„Cel mai grav este că s-a acreditat ideea că ar exista o grupare în interiorul PSD formată din mine, Grindeanu și Tudose, care am împinge partidul la guvernare. E o știre falsă!
Noi am formulat clar faptul că PSD nu e mantaua de vreme rea și nici umbrela PNL sau a USR sau a altcuiva, suntem partidul care a câștigat alegerile și a fost trimis neconstituțional în Opoziție. S-a văzut ce a însemnat guvernarea formată din PNL, USR și UDMR, și-au atins pragul de incompetență.
Suntem într-o criză politică serioasă. Criza sanitară e îngrozitoare și doar cei de la Putere nu realizează în ce colaps ne aflăm. În ce privește economia, am senzația că cei care se agață de scaunele guvernamentale acum chiar sunt iraționali, mă refer la creșterile explozive de prețuri la energie și gaze. Au arătat că nu au soluții!
Acum tot ei, un partid care a pierdut alegerile, mă refer la PNL, pun condiții. Sunt ei în măsură acum, în acest tablou tragic, să mai pună condiții? Avem nevoie de un guvern responsabil care să ia decizii urgente. Acest balet ridicol cine să fie minitru și cine nu mi se pare chiar cinic”, a declarat Gabriela Firea, pentru B1 TV.
Senatoarea PSD a mai susținut că e nevoie de un guvern de specialiști care să obțină o majoritatea câteva luni în Parlamentul României.