George Simion cere anticipate. Liderul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a declarat luni, într-o conferință de presă, că formațiunea pe care o conduce își dorește organizarea de alegeri parlamentare anticipate, în contextul crizei politice actuale.
Acesta a criticat dur actuala clasă politică, susținând că soluțiile nu pot veni de la cei care au generat situația actuală:
„E o naivitate să crezi că aceeași oameni care au creat criza ne vor scoate din ea. E nevoie de reconciliere națională și e nevoie de schimbare. Poziția AUR rămâne la fel: ne dorim întoarcerea la democrație, la voința poporului. Ne dorim alegeri anticipate, care, cu siguranță, vor arăta o altă arhitectură politică.”, a declarat Simion, la conferința de presă, potrivit G4Media.
George Simion a anunțat că AUR va iniția o moțiune de cenzură și, în același timp, va susține orice demers similar care ar putea apărea în Parlament.
„Românii trebuie să stea liniștiți, AUR rămâne alături de poporul român”, a mai spus liderul AUR.
„Vom vota vota eventuale moțiuni de cenzură, vom depune propria noastră moțiune de cenzură. Vrem să vedem ce se întâmplă (…), care sunt următorii pași. Dacă pleacă Bolojan și vine altă copie, nu va ajuta poporul”, a mai adăugat Simion.
Totodată, liderul AUR a transmis că partidul este deschis dialogului politic:
„Îi așteptăm pe toți la dialog. Suntem deschiși să dscutăm transparent, public”.
Liderul AUR s-a arătat rezervat în privința șanselor reale ca Executivul să fie demis, deși a explicat că o schimbare de majoritate ar putea duce la acest scenariu:
„Eu nu sunt convins că o să cadă Guvernul. (…) Înțeleg demersul politic, dar eu așa știu din manualul de politologie, nu poți să fii și la putere și în opoziție”.
Simion a adăugat că, în cazul în care Partidul Social Democrat (PSD) ar trece în opoziție, actuala configurație parlamentară s-ar putea schimba semnificativ:
„Așteptăm să se întâmple lucrul ăsta. (…) Eu nu sunt convins că ce spune dl Zamfir o să se și întâmple. (…) Eu nu vreau să fiu idiot util”.
George Simion a subliniat că partidul său nu va intra într-o coaliție guvernamentală alături de Partidul Social Democrat sau Partidul Național Liberal. În același timp, liderul AUR a reafirmat sprijinul pentru Călin Georgescu, fără a confirma, însă, dacă acesta ar putea fi propunerea de premier:
„Eu nu sunt convins că o să cadă Guvernul. (…) Înțeleg demersul politic, dar eu așa știu din manualul de politologie, nu poți să fii și la putere și în opoziție”.
Potrivit Constituția României, moțiunea de cenzură poate fi inițiată doar dacă este semnată de cel puțin un sfert dintre parlamentari.
De asemenea, pentru a trece, aceasta trebuie să fie votată de majoritatea deputaților și senatorilor, iar dacă este respinsă, aceiași inițiatori nu mai pot depune o altă moțiune în aceeași sesiune parlamentară.