Gheorghe Falcă (PNL): Guvernul Orban va propune un comisar european, săptămâna viitoare, în prima ședință de după învestitură (VIDEO)

Gheorghe Falcă (PNL): Guvernul Orban va propune un comisar european, săptămâna viitoare, în prima ședință de după învestitură (VIDEO)
Foto: Inquam Photos / George Calin

Eurodeputatul Gheorghe Falcă a anunțat, marți seară, în direct pe B1 TV, că PNL speră casăptămâna viitoareGuvernul Orban să fie învestit, astfel încâtnoul cabinetsă facă o propunere de comisar european încă din prima ședință de la Palatul Victoria, care să nu se lovească de refuzurile Bruxellesului, precum s-a întâmplat în cele două, poate chiar trei tentative ale Vioricăi Dăncilă.

Întrebat cine ar putea fi comisarul european propus de Guvernul PNL, Gheorghe Falcă a răspuns: „La această întrebare, poate să răspundă foarte rapid, în ziua în care va fi validat, premierul României, domnul Orban”.

Declarațiile eurodeputatului PNL vin în contextul în care Viorica Dăncilă, premierul demis alături de cabinetul său de miniștri prin moțiune de cenzură, a trimis o a treia nominalizare la Bruxelles, în persoana lui Victor Negrescu, în speranța că, chiar și din postura de prim-ministru interimar, va reuși în cele din urmă să fie cea care propune comisarul european al Transporturilor din partea României. Vestea s-a lovit de nemulțumirea președintelui Iohannis, precum și de cea a viitoarei Comisii Europene. (Detalii AICI)

„România trebuia să trimită un comisar, care să îndeplinească prima etapă, de trecere de Comisia juridică, iar apoi de Comisia Transporturilor. Eu sunt în Comisia Transporturilor. Chiar așteptam o astfel de dezbatere. În momentul în care a căzut, în aceeași zi dacă primul-ministru al României transmitea un alt nume, astăzi nu se mai discuta. În momentul în care a căzut, Guvernul României nu mai are nicio legitimitate, decât dacă se arată că există o consultare cu cel care reprezintă România în Consiliul European, pentru că discutăm de Comisie”, a explicat Gheorghe Falcă, în emisiunea „Dosar de politician” moderată de Silviu Mănăstire.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.