Gheorghe Ialomițianu (PMP), reacție ironică după ce Marius Budăi s-a plâns că „e foarte greu să lucrezi ca PSD-ist când tot timpul ai fost cu gândul la oameni” (VIDEO)

Gheorghe Ialomițianu (PMP), reacție ironică după ce Marius Budăi s-a plâns că „e foarte greu să lucrezi ca PSD-ist când tot timpul ai fost cu gândul la oameni” (VIDEO)
Foto: Gheorghe Ialomiţianu / Facebook

„E foarte greu să lucrezi ca PSD-ist când tot timpul ai fost cu gândul la oameni”, a declarat recent social-democratul Marius Budăi, ministrul Muncii. Acesta a mai susținut că el și colegii săi depun eforturi să apere puterea de cumpărare a românilor. Cum anume fac asta a exemplificat Gheorghe Ialomițianu, vicepreședinte PMP, fost ministru de Finanțe, într-o intervenție în cadrul emisiunii „Politica Zilei”, moderată de Ioana Constantin pe B1 TV.

Budăi susține că PSD apără puterea de cumpărare a românilor

„Noi acum, din păcate, suntem într-o situație și, atenție, nu spun o situație grea că să scuz ceva. Nu! Suntem într-o situație în care suntem puşi în postura să facem ceva ce noi am fi vrut să facem altfel.

Adică, în loc să creștem puterea de cumpărare, acum trebuie să luăm extrem de multe măsuri, să aplicăm extrem de multe măsuri să apărăm puterea de cumpărare.

E foarte greu să lucrezi ca PSD-ist când tot timpul ai fost cu gândul la oameni, să le crești puterea de cumpărare și acuma să faci eforturi să le aperi puterea de cumpărare”, a declarat Marius Budăi, ministrul Muncii, pentru Antena 3.

Cum apără Budăi puterea de cumpărare a românilor. Explicația lui Ialomițianu

Gheorghe Ialomițianu, vicepreședinte PMP, fost ministru de Finanțe, a declarat pentru B1 TV că Marius Budăi pare că nu a avut nicio problemă ca, la recenta rectificare bugetară, două miliarde de lei să fie tăiate din bugetul de asigurări sociale. Banii au ajuns în bugetul de stat. Din această sumă, pensiile românilor puteau fi indexate chiar de la 1 septembrie.

Ialomițianu amintește că fix aceeași decizie, luată anul trecut de Guvernul Cîțu, a fost criticată dur de Budăi, atunci doar parlamentar de Opoziție.

„Nu știu cum dl ministru Budăi apără (puterea de cumpărare a românilor). Într-adevăr, a prezentat acele pachete sociale pentru persoanele cu venituri mici. Dar vreau să vă aduc aminte că la rectficarea bugetară recentă din bugetul de asigurări sociale s-au tăiat două miliarde de lei și s-au dus în bugetul de stat.

Lucru care s-a întâmplat și anul trecut, în timpul guvernării Cîțu și atunci dl Budăi, care era deputat de Opoziție, critica foarte vehement decizia aceea a Guvernului Cîțu. Văd că modelul s-a aplicat și acum.

Dacă banii rămâneau în bugetul de asigurări sociale, putea dl ministru Budăi să indexeze pensiile de la 1 septembrie cu 6% până la 31 decembrie. Erau două miliarde de lei. Și, într-adevăr, era o grijă privind apărarea puterii de cumpărare a pensionarilor”, a declarat Ialomițianu, pentru B1 TV.

Urmăriți B1TV.ro și pe