Grindeanu: „PSD va propune o lege care va trece și de CCR și de toate controalele de constituționalitate și va readuce normalitatea în sistemul de pensii speciale din România ale magistraților”

Grindeanu: „PSD va propune o lege care va trece și de CCR și de toate controalele de constituționalitate și va readuce normalitatea în sistemul de pensii speciale din România ale magistraților”
Sursa foto: Captură video - Partidul Social Democrat / Facebook

Sorin Grindeanu, președintele interimar al PSD, a transmis un mesaj îndreptat, cu precădere, către premierul Ilie Bolojan, privind situația pensiilor magistraților.

Liderul PSD a participat, miercuri, la Craiova, la o conferință extraordinară, în cadrul căreia s-a stabilit ca la congresul din 7 noiembrie, delegații organizației să îl susțină pe Sorin Grindeanu pentru funcția de președinte și pe Claudiu Manda pentru funcția de secretar general.

Ce a transmis Sorin Grindeanu

Grindeanu a declarat că nu este de acord cu pensionarea la 48-49 de ani, având o pensie de 7-10.000 de euro, iar social-democrații vor acționa în consecință. Potrivit acestuia, PSD va propune o lege care „va readuce în parametri decenței toate aceste excese”.

„PSD va veni cu o propunere de lege care va readuce în parametri decenței toate aceste excese, fiindcă nu este normal să ieși la pensie la 48-49 de ani cu 7-10.000 de euro. Astea nu sunt lucruri normale și trebuie să fie îndreptate. Dar dacă vrei să îndrepți aceste lucruri, asta se face și ascultând sistemul și vorbind cu ministrul Justiției care a trimis către Guvern observații de care nu s-a ținut cont, pentru că trebuie să lucrăm la statuia unora și altora mai degrabă decât a rezolva aceste probleme. Și vă asigurăm că vom propune o lege care va trece și de CCR și de toate controalele de constituționalitate și va readuce normalitatea în sistemul de pensii speciale din România ale magistraților. Și lucrul acesta se va întâmpla foarte repede, indiferent de spectacolul de lumini pus la cale de unii și alții”, a spus Grindeanu, conform Agerpres.

Grindeanu către Ilie Bolojan: „Îți dorești cu adevărat să îndrepți aceste nedreptăți sociale sau vrei să faci doar un joc de imagine”

Grindeanu a avut un mesaj tăios pentru premierul Ilie Bolojan. Liderul social-democraților a explicat că PSD nu va „aplauda prostiile” pe care Bolojan le face, deoarece „nu sunt bune pentru români”.

„Te aștepți ca cel mai mare partid din România să nu vină cu propuneri bune pentru administrația locală sau centrală, să nu le accepți și te aștepți ca toată lumea să aplaude prostiile pe care le faci. Nu, PSD nu va accepta aceste lucruri și vă promit că împreună cu Claudiu și cu echipa, după congresul din 7 noiembrie, toate aceste lucruri nu vor mai fi acceptate nici măcar un milimetru, pentru că nu sunt bune pentru români, nu doar pentru PSD și acest lucru trebuie să-l conștientizeze și ceilalți.

Nu poți să vii și să spui că tu vrei să elimini pensiile speciale pentru magistrați, să trimită ministrul Justiției, Radu Marinescu, o hârtie către tine prim-ministru, să facă o hârtie și să spună că trebuie să stai 30 de zile să primești avizul de la CSM și tu să consideri că trebuie să stai doar 10 zile, că așa ești tu învățat. Și te aștepți de la CCR să treacă peste aceste lucruri. Și vii ieri în coaliție și spui că ai de gând să o iei de la capăt în același mod. Și atunci se pune întrebarea dacă îți dorești cu adevărat să îndrepți aceste nedreptăți sociale sau vrei să faci doar un joc de imagine, de orgoliu personal”, a afirmat Grindeanu.

Sorin Grindeanu: „Să demonstrăm că poți guverna și cu inima deschisă nu doar cu sprânceana încruntată”

În încheiere, președintele interimar al PSD a punctat faptul că își dorește să demonstreze cetățenilor români că se poate face o guvernare și cu „inima deschisă”, deoarece aceștia așteaptă soluții, nu doar discursuri. Grindeanu a subliniat că ar trebui să existe unitate, tocmai pentru starea poporului român.

„Vreau să vă îndemn să le dăm românilor ceea ce de fapt ne cer: respect, siguranță și un nivel de trai mai bun. Să arătăm că PSD poate să se schimbe fără să-și renege rădăcinile, să demonstrăm că poți guverna și cu inima deschisă nu doar cu sprânceana încruntată către proprii cetățeni. Știu că țara așteaptă de la noi mai mult decât discursuri, așteaptă soluții. De aceea, îndemnul meu este să fim uniți pentru români, puternici împreună”, a adăugat liderul PSD.